Acasă Eveniment Doi oameni, prinşi sub un mal de pământ la o fermă

Doi oameni, prinşi sub un mal de pământ la o fermă

Un bărbat și-a dat foc în centrul Bucureștiului din cauza unor probleme sentimentale
Un bărbat și-a dat foc în centrul Bucureștiului din cauza unor probleme sentimentale

Doi oameni au fost prinşi sub un mal de pământ, joi, în judeţul Constanţa. Ei au fost scoşi de martorii la incident, dar sunt inconştienţi, informează News.ro.

UPDATE:

Cei doi bărbaţi despre care s-a crezut că au fost prinşi sub un mal de pămân s-ar fi asfixiat într-o groapă săpată de ei sub o placă de beton, iar în ciuda eforturilor depuse de cadrele medicale nu au mai putut fi salvaţi.

Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa a transmis că poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Mihail Kogălniceanu au fost sesizaţi, joi, prin apel 112, cu privire la faptul că, într-un saivan, două persoane ar fi săpat o groapă şi ar fi intrat în aceasta, fiind găsiţi inconştienţi.

“Deplasaţi la faţa locului, poliţiştii au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, fiind vorba despre doi bărbaţi, de 23, respectiv 27 de ani, ambii din localitatea Piatra. Asupra celor doi au fost aplicate manevre de resuscitare de către personalul medical ajuns la faţa locului, ulterior fiind constatat decesul. Din primele verificări a reieşit faptul că cei doi ar fi efectuat o săpătură în incinta saivanului, sub o placă de beton, descoperind un gol, în care ar fi intrat amândoi, iar ulterior s-ar fi asfixiat”, a transmis IPJ Constanţa.

Poliţiştii au deschis în această cauză un dosar penal. 

ŞTIREA INIŢIALĂ

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea a fost solicitat să intervină, joi, în localitatea Piatra, după ce două persoane ar fi fost suprinse de un mal de pământ într-o fostă cazemată a unei ferme.

La locul accidentului s-au deplasat două echipaje SMURD şi o autospecială cu apă şi spumă.

Cele două persoane au fost extrase de sub pământ de către cetăţeni, fiind inconştiente.

Exit mobile version