Acasă Eveniment O ucraineancă s-a spânzurat într-un hotel din Băile Olănești

O ucraineancă s-a spânzurat într-un hotel din Băile Olănești

Comunicatul celor de la IPJ Olt în cazul decesului tatălui lui Nicușor Bancu „La data de 3 august a.c., în jurul orei 09:00, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, de către un bărbat, din municipiul Craiova, județul Dolj, cu privire la faptul că tatăl său s-ar fi spânzurat la o locuință din comuna Crâmpoia, județul Olt.

Femeia în vârstă de 55-60 de ani s-a spânzurat într-o unitate de cazare din stațiunea Băile Olănești, ieri seară. În cursul zilei de ieri, în jurul orei 21.00, polițiștii din Băile Olănești au fost sesizați despre faptul că, o femeie de cetățenie ucraineană, în vârstă de 55-60 de ani, ar fi fost găsită spunzurată, într-o unitate de cazare din localitatea Băile Olănești, județul Vâlcea.

Din primele verificări efectuate s-a constatat faptul că cele sesizate se confirmă, polițiștii efectuând manevrele de resuscitare, însă fără niciun rezultat, ulterior fiind declarat decesul acesteia.

În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă, urmând să fie efectuate cercetări pentru stabilirea împrejurărilor și cauzelor în care a survenit decesul femeii.

Exit mobile version