Acasă Eveniment Doi elevi de 16 ani, înjunghiați la Balul bobocilor

Doi elevi de 16 ani, înjunghiați la Balul bobocilor

Doi elevi de 16 ani, înjunghiați la Balul bobocilor
Doi elevi de 16 ani, înjunghiați la Balul bobocilor

Doi elevi în vârstă de 16 ani de la Colegiul Reformat din Târgu Mureş au ajuns la spital, joi noapte, după ce au fost înjunghiaţi la Balul bobocilor, organizat într-un club din oraş.

Conducerea Inspectoratului Județean Școlar susține că a fost o petrecere organizată de copii, şcoala sau părinţii neavând vreo implicare: „Copiii au fost violenţi, unii dintre ei au fost răniţi”.

Coordonatorul UPU SMURD Târgu Mureş, dr. Maria Salanţa, a precizat că cei doi adolescenţi nu au leziuni critice, dar au fost internaţi.

„Au fost aduşi în cursul nopţii doi adolescenţi de 16 ani care aveau plăgi înţepate cu cuţit. Unul dintre ei a fost înţepat în zona feţei şi umărului, iar celălalt în zona abdominală. Nu sunt leziuni critice, dar au fost internaţi amândoi pentru supraveghere la chirurgie pediatrică”, a spus dr. Maria Salanţa, conform Agerpres.

Agresiunea s-a produs într-un club din Târgu Mureş

Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Mureş spune că agresiunea s-a produs într-un club din Târgu Mureş, fiind o petrecere organizată de copii, şcoala sau părinţii neavând vreo implicare.

„În urma discuţiilor avute cu directorul adjunct de la Liceul Romano-Catolic, Tamasi Zsolt, am fost informat că în cursul zilei de ieri a avut loc balul bobocilor, iar după-amiază a avut loc petrecerea la un club. Nu a fost organizată de unitatea de învăţământ sau de asociaţia de părinţi, iar la această petrecere copiii au fost violenţi, unii dintre ei au fost răniţi. Dar situaţia lor este sub control, în acest moment fiind sub atenta supraveghere a medicilor.

Astăzi, la ora 13:30, am convocat conducerea Liceului Teoretic ‘Bolyai Farkas’ (în cadrul căruia funcţionează Colegiul Reformat, n.r.) la o discuţie la Inspectoratul Şcolar”, a declarat inspectorul şcolar general Sabin Păşcan.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mureş nu a prezentat încă un punct de vedere oficial.

Exit mobile version