Acasă Local Dolj Dolj: Două portofele pierdute, restituite proprietarilor

Dolj: Două portofele pierdute, restituite proprietarilor

Portofelele au fost restituite proprietarilor

Un bărbat de 61 de ani, din municipiul Calafat, s-a prezentat, ieri, la sediul poliţiei, declarându-le poliţiştilor că a găsit un portofel pe stradă.
În portofel, în urma controlului efectuat, a fost găsită suma de 1396 de lei, un card bancar şi o carte de identitate.
În urma verificărilor efectuate a fost identificat proprietarul, respectiv un bărbat de 87 de ani, din localitate, portofelul cu suma de bani şi documentele personale fiindu-i restituite.

Tot ieri, la ora 21.00, o femeie de 55 ani, din municipiul Calafat, a adus la sediul poliției un portofel în care se afla suma de 208 lei, un card bancar și o carte de identitate, găsite pe stradă.
Și în această situație a fost găsit proprietarul, un tânăr de 20 de ani, din localitate, fiindu-i restituite bunurile pierdute.
Poliţiştii mulţumesc cetățenilor care își asumă un rol activ în viața comunității, dau dovadă de spirit civic și vin în sprijinul oamenilor legii!

Exit mobile version