Acasă Eveniment Vâlcea: A intrat cu mașina în stâlp

Vâlcea: A intrat cu mașina în stâlp

Din fericire, șoferul nu a fost rănit

Polițiștii rutieri din Horezu au intervenit, în urmă cu ăuțin timp, la un eveniment rutier în localitatea Slătioara, soldat cu pagube materiale.

Din primele date, a rezultat că un conducător auto care conducea un autoturism în localitatea Slătioara, județul Vâlcea, ar fi pierdut controlul volanului, intrând într-un stâlp. În urma impactului au rezultat doar pagube materiale. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În cauză, acesta a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 870 de lei, pentru neadaptarea vitezei la condițiile de drum.

Pompierii militari vâlceni au fost solicitați, azi dimineață, pentru acordarea de îngrijiri medicale și asigurare de măsuri PSI la accidentul din localitatea Slătioara, sat Gorunești. În urma impactului a rezultat o singură victimă, neîncarcerată și conștientă. În urma evaluării făcute la fața locului, aceasta a refuzat transportul la spital. S-au asigurat măsuri PSI la locul intervenției, fiind deconectare bornele de la acumulatorii celor două vehicule.

Exit mobile version