Acasă Eveniment Şoferul care a accidentat o fetiţă şi a fugit, prins de poliţişti

Şoferul care a accidentat o fetiţă şi a fugit, prins de poliţişti

Poliţiştii doljeni au identificat şoferul care a lovit cu maşina o fetiţă de 10 ani, după care a părăsit locul accidentului. Accidentul a avut loc miercuri, pe strada Bariera Vâlcii din Craiova. Suspectul este un tânăr de 21 de ani, din comuna doljeană Galiciuica.

Reprezentanţii IPJ Dolj spun că accidentul a fost provocat de un tânăr de 21 de ani.

„În continuarea cercetărilor privind accidentul rutier din data de 19 octombrie 2022, produs pe strada Bariera Vâlcii din Municipiul Craiova, la nivelul Biroului Rutier Craiova au fost desfăşurate activităţi operativ-informative, fiind identificat autoturismul implicat în eveniment.

În fapt, un tânăr de 21 de ani, din comuna Galiciuica, este bănuit că în ziua de 19 octombrie, în timp ce conducea un autoturism pe strada Bariera Vâlcii, din Municipiul Craiova, ar fi surprins şi accidentat o minoră de 10 ani, din localitate, după care ar fi părăsit locul accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie”, au precizat oamenii legii.

Aceştia din urmă mai spun că şoferul de 21 de ani a fost audiat şi este cercetat pentru vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului.

Exit mobile version