Acasă Eveniment Un medic din Capitală s-a aruncat de la etaj

Un medic din Capitală s-a aruncat de la etaj

Trupul neînsuflețit a fost transportat la Medicină Legală în vederea efectuării necropsiei
Trupul neînsuflețit a fost transportat la Medicină Legală în vederea efectuării necropsiei

Un bărbat de 34 de ani s-a aruncat joi dimineață de la etajul unui bloc din Sectorul 2. Potrivit unor surse juridice, bărbatul era de profesie medic.

„În data de 29 septembrie, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București – Secția 9 Poliție a fost sesizată, prin apel 112, despre faptul că un bărbat, s-ar fi precipitat de la un etaj superior al unui bloc, situat în Sectorul 2”, informează Poliția Capitalei.
La fața locului s-au deplasat echipaje de prim ajutor, precum și polițiști din cadrul secției.

În pofida eforturilor personalului medical, a fost declarat decesul bărbatului.
Trupul neînsuflețit va fi transportat la INML în vederea efectuării necropsiei.
În vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care s-a produs decesul, cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Serviciul Omoruri din Poliția Capitalei.

Exit mobile version