Acasă Eveniment Bulgaria: Doi polițiști au murit în timp ce încercau să oprească un...

Bulgaria: Doi polițiști au murit în timp ce încercau să oprească un autobuz cu migranți

Autobuzul transporta 47 de migranți
Autobuzul transporta 47 de migranți

Doi polițiști au murit, în această dimineață, la Burgas, când au încercat să oprească un autobuz cu migranți ilegali.

Cu puțin înainte de ora 5.00, autobuzul nu a oprit consecutiv la două puncte de control „Poliția de Frontieră”, a explicat Stanimir Stanev, secretar-șef adjunct al Ministerului Afacerilor Interne.

Autobuzul transporta 47 de migranți. În zona sensului giratoriu „Trapezița”, a intrat pe banda de biciclete, a trecut peste mașina de poliție, stația de autobuz și o toaletă chimică, potrivit Novinite.
La fața locului se află echipe de poliție, pompieri și ambulanță. Sunt pe rol acțiuni de anchetă, care vor fi efectuate de angajați ai Serviciului Național de Investigații și ai Parchetului.

Potrivit primelor informații, niciun imigrant nu a fost rănit. De-a lungul frontierei au fost întreprinse acţiuni active de Ministerul Afacerilor Interne, au fost implicate forţele armatei bulgare, precum şi drone, a precizat Stanev.

Ministrul interimar al Afacerilor Interne Ivan Demerdzhiev s-a deplasat la locul accidentului.

Act de neglijență

Procurorul districtual din Burgas, Georgi Chinev, a definit acțiunile șoferului de autobuz cu migranții drept „un act conștient și intenționat”. Potrivit Chinev, în acest caz nu putem vorbi de un act de neglijență.
Autobuzul folosit pentru transportul migranților ilegali a fost casat și nu are de ce să fie pe drumurile țării”. Acest lucru a fost declarat de ministrul Afacerilor Interne, Ivan Demerdzhiev.

Autobuzul este deținut de o companie din Haskovo, care l-a cumpărat de la o companie din Kardzhali. Demerdzhiev a precizat că deja a fost clarificat modul în care a fost achiziționat. Proprietarul care l-a dat celor două persoane care au transportat migranții a fost reținut.

Autobuzul a fost scos la vânzare în urmă cu mai bine de o lună. Anunțul îl descrie ca fiind în stare tehnică excelentă, cu doar câteva geamuri laterale aburite.

Un sirian cu statut de protecție umanitară în Bulgaria a fost reținut, iar altul este căutat pentru accidentul în care și-au pierdut viața cei doi polițiști.
Ministrul interimar al Afacerilor Interne, Ivan Demerdzhiev, a anunțat că și ofițerii de la Poliția de Frontieră sunt responsabili pentru cele întâmplate. Acesta este motivul pentru care a cerut demisia directorului adjunct al Poliției de Frontieră, Deyan Mollov.

Mâine la Burgas va fi o zi de doliu în memoria poliţiştilor morţi, a declarat primarul din Burgas, Dimitar Nikolov, care a vizitat locul tragediei.

Exit mobile version