Acasă Eveniment Şoferul unei ambulanţe, rănit într-un accident

Şoferul unei ambulanţe, rănit într-un accident

Şoferul unei ambulanţe, rănit într-un accident
Şoferul unei ambulanţe, rănit într-un accident

O ambulanţă aflată în misiune, care urma să preia un pacient din localitatea arădeană Şiria, a fost implicată într-un accident, luni după-amiază, iar şoferul a fost rănit, după ce un alt autoturism a lovit autospeciala ce avea în funcţiune semnalele acustice şi luminoase, informează Agerpres.

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Arad, accidentul a avut loc pe DJ 709, în localitatea Şiria.

„Din cercetări a reieşit că un bărbat, de 31 de ani, din comuna Şiria, care conducea un autoturism pe DJ 709, a intrat în coliziune cu o ambulanţă condusă de un bărbat, de 41 de ani, din localitatea Buteni.

În urma impactului a rezultat rănirea uşoară a bărbatului de 41 de ani, care a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate. Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative”, a transmis IPJ Arad.

Poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi continuă cercetările.

Directorul medical al Serviciului de Ambulanţă Judeţean, Mircea Merea, a declarat că angajatul este în stare stabilă şi că acesta a respectat regulile de deplasare la caz.

„Avea semnalele acustice şi luminoase pornite, dar celălalt şofer, a cărui maşină era cu volan pe dreapta, ar fi făcut o manevră bruscă de schimbare a direcţiei de mers şi a avut loc impactul. Noi am trimis imediat un alt echipaj care a preluat pacientul la care se îndrepta prima ambulanţă”, a spus dr. Mircea Merea.

Exit mobile version