Acasă Eveniment (VIDEO) Accident rutier cu trei victime, dintre care doi minori, în Râmnicu...

(VIDEO) Accident rutier cu trei victime, dintre care doi minori, în Râmnicu Vâlcea

Un grav accident rutier s-a petrecut, în această dimineaţă, în Râmnicu Vâlcea, în urma căruia trei persoane, dintre care doi minori, au fost rănite.
Din primele verificări efectuate se pare că ar fi vorba de o coliziune între 2 autoturisme pe bld. Calea lui Traian intersecție cu str. Posada, în municipiu.
Victimele au fost transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Un conducător auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ. Celălalt şofer nu a putut fi testat, fiind încarcerat. Pompierii militari au reuşit să-l scoată în viaţă, apoi transportat cu traumatism cranio cerebral, stare alterată, la spital. Minorii, un băiat de 10 ani, şi o fetiţă, de 14 ani, acuzau dureri abdominale şi au fost transportaţi de SMURD la Unitatea de Primiri Urgenţe Vâlcea.
La fața locului a fost alocat 1 Asas, 1 Descarcerare uşoară,1 ambulanţă şi 1 echipaj SAJ cu medic.

În continuare polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cauzelor producerii evenimentului rutier.

Exit mobile version