Acasă Eveniment Femeie accidentată de un motociclist în Slatina

Femeie accidentată de un motociclist în Slatina

Femeia accidentată a fost transportată la spital
Femeia accidentată a fost transportată la spital

O femeie de 74 de ani, din Slatina, a fost rănită, în această dimineață, de un motociclist pe strada Ionașcu, din municipiu.
Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la producerea evenimentului rutier.
La fața locului, s-au deplasat polițiștii din cadrul Biroului Rutier Slatina.

Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că, în eveniment, a fost implicată o motocicletă condusă de un tânăr, de 25 de ani, care a acroșat-o pe femeia, de 74 de ani.

În urma coliziunii, femeia a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportată la Spitalul Județean de Urgență Slatina.

Cei doi participanți la trafic au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Exit mobile version