Acasă Actualitate Femeie înjunghiată mortal în parc de concubinul gelos

Femeie înjunghiată mortal în parc de concubinul gelos

Femeie înjunghiată mortal în parc de concubinul gelos
Femeie înjunghiată mortal în parc de concubinul gelos

O femeie şi un bărbat au fost înjunghiaţi vineri seară în parcul central din Oraviţa, judeţul Caraş-Severin. Femeia de 35 de ani a murit la spital, bărbatul a fost rănit uşor. Suspectat de comiterea faptei este concubinul femeii, un bărbat de 31 de ani, care a fost prins de poliţişti după ce au institut filtre, informează News.ro. 

”La data de 29 aprilie 2022, ora 21.10, poliţiştii din Caraş-Severin au fost sesizaţi, prin apel 112, cu privire la faptul că două persoane, o femeie şi un bărbat, au fost lovite de un bărbat, care ulterior a părăsit locul faptei. 

Femeia, de 35 de ani, din Oraviţa, a fost preluată de ambulanţă, în stare gravă şi, ulterior, a decedat. În urma loviturilor, bărbatul a fost rănit uşor”, a transmis IPJ Caraş- Severin. 

Surse din anchetă au precizat că cele două persoane au fost înjunghiate. Fapta s-a produs în parcul central din Oraviţa, aflat chiar în faţa primăriei.

Se pare că femeia a fost atacată de concubinul său, un tânăr de 31 de ani, care a fugit de la faţa locului.

După aproximativ două ore, criminalul a fost prins într-un bar din oraş. El a fost reţinut pentru 24 de ore sub acuzaţia de omor calificat.

Femeia era divorţată, iar în ultima perioadă s-ar fi certat des cu bărbatul şi chiar l-a ameninţat cu despărţirea.

Potrivit presei locale, în urmă cu zece ani, sora mai mică a criminalului a fost victima unei crime îngrozitoare, care a şocat întreaga comunitate.

Exit mobile version