Acasă Eveniment Minor depistat conducând un autoturism sustras de la bunicii prietenei sale

Minor depistat conducând un autoturism sustras de la bunicii prietenei sale

Un minor de 15 ani, din Plenița, este cercetat de polițiști pentru furt în scop de folosință și conducere fără permis. Potrivit oamenilor legii, tânărul a fost depistat la volanul unui autoturism sustras din curtea bunicilor unei tinere de 15 ani.

Reprezentanții IPJ Dolj au precizat că minorul a fost depistat conducând fără permis în noaptea de sâmbătă spre duminică.

”În noaptea de 16/17 aprilie, polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Plenița, în timp ce efectuau serviciul de patrulare pe raza comunei Plenita, au oprit pentru control un autoturism la volanul căruia au identificat un adolescent de 15 ani, din localitate.

Totodată, în calitate de pasager dreapta față în autoturism, polițiștii au identificat o adolescentă de 15 ani, din Plenița. Din verificările efectuate, polițiștii au stabilit că adolescentul ar fi sustras autoturismul cu scopul de a-l conduce pe drumurile publice, din curtea bunicilor adolescentei, fără acordul acestora, pe care ulterior l-ar fi condus pe raza comunei Plenița”, au precizat oamenii legii.

Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru comiterea infracțiunilor de furt în scop de folosință și conducere fără permis.

A absolvit Facultatea de Filosofie-Sociologie din cadrul Universitatii din Craiova in anul 2003, iar un an mai tarziu Masteratul in Sociologia Comunicarii si Jurnalism. Din 2004 lucreaza in presa, iar in 2005 s-a alaturat colectivului Gazeta de Sud. Din toamna aceluiasi an, misiunea colegului nostru este de a informa cititorii Gazeta de Sud despre cele mai recente si de interes evenimente petrecute in Craiova, Oltenia, dar si la nivel national.
Exit mobile version