Acasă Eveniment Mehedinți: Reținuți după ce au furat doi cai

Mehedinți: Reținuți după ce au furat doi cai

Doi bărbați, din Mehedinți, au fost reținuți pentru 24 de ore, după ce în urmă cu câteva zile au furat doi cai de pe un islaz
Doi bărbați, din Mehedinți, au fost reținuți pentru 24 de ore, după ce în urmă cu câteva zile au furat doi cai de pe un islaz

Secția Poliție Rurală Șimian a fost sesizată, ieri, de un bărbat de 33 de ani, că persoane necunoscute i-au sustras două cabaline care se aflau la pășunat, nesupravegheate, în extravilanul satului Arvătești.

La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Șimian, iar în urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că în data de 27.03.2022, doi bărbați ar fi luat hotărârea să sustragă două cabaline, acestea fiind lăsate nesupravegheate pe izlazul sătesc.

În urma cercetărilor efectuate de către polițiști, au fost identificați autorii furtului, doi barbați în vârstă de 33 de ani, respectiv 41 de ani, ambii cu domiciliul în comuna Jiana, din județul Mehedinți.

Cei doi bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin în vederea luării unei alte măsuri preventive.

În cauză, se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.

Exit mobile version