Acasă Eveniment Fostă administratoare de asociație, în puşcărie

Fostă administratoare de asociație, în puşcărie

Unul din sediile Asociației de proprietari nr. 24 Craiovița Nouă.

Judecătorii de la Curtea de Apel Craiova au condamnat la trei ani şi şase luni de închisoare cu executare o fostă administratoare a Asociației de Proprietari nr. 24 din Craiovița Nouă. Iniţial, la Judecătoria Craiova, inculpata a primit o pedeapsă de şapte ani de închisoare. Anchetatorii au susţinut că inculpata, în calitate de casier, contabil şi administrator, şi-ar fi însuşit din casierie peste 250.000 lei. Pentru a justifica prejudiciul, ar fi depus la dosarul penal un număr de 585 de state de salarii falsificate.

Acest dosar a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Craiova în aprilie 2016. Instanţa s-a pronunţat după mai bine de patru ani, în august 2020.

Potrivit anchetatorilor, incupata şi-a însuşit peste 250.000 de lei din banii ascociaţiei.

„În actul de sesizare s-a reținut în esență că inculpata, în calitate de „casier, contabil și administrator” în cadrul Asociația de Locatari nr. 24 Craiovița Nouă, angajată în baza contractului nr. 669/D/28.01.1997, în baza aceleiași rezoluții infracționale(…), și-a însușit suma totală de 256.645,19 lei din banii aflați în casieria acestei entități juridice, bani pe care îi gestiona și îi administra în virtutea atribuțiilor de serviciu”, se arată în hotărârea Judecătoriei Craiova.

Din probele administrate, instanţa a reţinut că, între anii 2008-2012, inculpata a încasat de la proprietari suma totală de 501.465 lei. A plătit către furnizori suma de 113.151 lei. Suma de 132.030 lei ar fi fost folosită pentru plata serviciilor către administratoare şi trei femei de serviciu, „iar în baza aceleiași rezoluții infracționale și-a însușit din fondurile bănești ale asociației suma totală de 256.645 lei”, a mai reţinut instanţa.

Sute de înscrisuri falsificate, depuse la dosar

Instanţa a mai reţinut că inculpata a depus la dosar sute de documente false. Ar fi făcut acest lucru pentru a ascunde infracţiunea de delapidare.

„În vederea creării aparenței că sumele de bani însușite au fost folosite în interesul asociației, a depus la dosarul penal nr.(…), personal sau, după caz, prin poștă, un număr total de 585 înscrisuri intitulate „State de salarii” întocmite în numele Asociației de Locatari nr. 24 Craiovița Nouă, acestea fiind falsificate de către ea prin alterare în alt mod, respectiv prin atestarea în conținutul acestora a unor date nereale referitoare la plata unor sume de bani”, se mai atată în hotărârea Judecătoriei Craiova.
Este vorba de sume de bani care ar fi fost achitate mai multor persoane, reprezentând plata unor lucrări ori servicii. Anchetatorii au stabilit că respectivele lucrări sau servicii nu au fost prestate în realitate.

Pedeapsă cu executare pentru fosta administratoare

Pe 10 august 2020, Judecătoria Craiova a dat o sentinţă în acest dosar. Inculpata a primit o pedeapsă totală de şapte ani de închisoare pentru faptele comise. De asemenea, instanţa a dispus confiscarea de la inculpată a sumei de 256.645 lei. Asta pentru că Asociaţia de Proprietari nu s-a constituit parte civilă în dosarul penal. În plus, judecătorii au dispus desfiinţarea înscrisurilor falsificate aflate în dosarul de urmărire penală. Hotărârea instanţei a fost atacată cu apel de procurori şi inculpată la Curtea de Apel Craiova.

Săptămâna trecută, pe 16 martie, instanţa s-a pronunţat. Judecătorii craioveni au respins apelul formulat de procurori şi l-au admis pe cel formulat de inculpată. Instanţa a redus pedeapsa inculpatei la trei ani şi şase luni de închisoare cu executare. Hotărârea Curţii de Apel Craiova este definitivă.

Potrivit reprezentanţilor IPJ Dolj, în aceeaşi zi, femeia a fost încarcerată.

„Poliţiştii Secției 4 Craiova au pus în executare un mandat de executare a pedepsei închisorii, privind o femeie de 53 de ani, din municipiul Craiova. Aceasta a fost încarcerata în Penitenciarul Craiova”, au precizat oamenii legii.

A absolvit Facultatea de Filosofie-Sociologie din cadrul Universitatii din Craiova in anul 2003, iar un an mai tarziu Masteratul in Sociologia Comunicarii si Jurnalism. Din 2004 lucreaza in presa, iar in 2005 s-a alaturat colectivului Gazeta de Sud. Din toamna aceluiasi an, misiunea colegului nostru este de a informa cititorii Gazeta de Sud despre cele mai recente si de interes evenimente petrecute in Craiova, Oltenia, dar si la nivel national.
Exit mobile version