Acasă Eveniment O tânără profesoară, ucisă în timp ce alerga prin parc. Presupusul criminal...

O tânără profesoară, ucisă în timp ce alerga prin parc. Presupusul criminal ar fi român

Ashling Murphy a fost profesoară și o talentată cântăreață folk

O tânără profesoară a fost ucisă în Tullamore, comitatul Offaly, din Irlanda, în timp ce alerga prin parc, potrivit BBC. Se pare că tânăra nu și-a cunoscut ucigașul, a spus poliția irlandeză.

Ashling Murphy, de 23 de ani, a fost atacată pe malul Marelui Canal în afara orașului miercuri după-amiază și a murit la fața locului.
Poliția consideră că tânăra a fost ucisă de un bărbat care a acționat de unul singur. Se pare că acesta este de origine română și se află de 20 de ni în Irlanda. Bărbatul de 40 de ani a fost reținut, fiind principalul suspect.

O echipă de peste 50 de polițiști a fost repartizată la ancheta crimei și a fost amenajată o cameră pentru incidente în Tullamore.

Poliția cercetează locul crimei

„Nicio piatră nu va fi lăsată neîntorsă în aducerea autorului acestei crime în fața justiției”, a spus comandantul Eamonn Curley.
Într-o conferință de presă de la fața locului, polițistul a spus că Murphy a suferit răni grave care au dus la deces.
El a promis că detectivii vor face tot ce le stă în putință pentru a rezolva crima.
Curley a confirmat că poliția a fost alertată în urma unui apel al unei persoane care a găsit-o pe Murphy cu răni grave.

Ea a primit îngrijiri medicale, dar nu a putut fi salvată.

Foștii ei profesori șii colegi i-au adus omagii

Murphy a lucrat la Școala Națională Durrow și a fost, de asemenea, o muziciană talentată și membră a Orchestrei Populare Naționale din Irlanda.

Localnicii au venit la locul crimei pentru a-i aduce un omagiu tinerei

Ea preda celor 28 de elevi din clasa I (cu vârste șase până la șapte) din martie 2021.

Directorul ei, James Hogan, a declarat pentru Virgin Media News că toată comunitatea școlară a fost „devastată la aflarea veștii”.
El i-a adus un omagiu ca fiind „fantastică, frumoasă, un sportiv extraordinar, muzician irlandez, dirijor de cor și o inspirație”.

Exit mobile version