Acasă Eveniment (VIDEO) Israelul a atacat pozițiile Hamas din Fâșia Gaza

(VIDEO) Israelul a atacat pozițiile Hamas din Fâșia Gaza

Armata israeliană a bombardat în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică poziţii ale Hamas în sudul Fâşiei Gaza după tiruri de rachete dinspre enclava palestiniană, au indicat surse de securitate şi armata israeliană, notează AFP, potrivit Agerpres.

Armata israeliană a anunţat într-un scurt mesaj către presă că „efectuează lovituri împotriva unor ţinte teroriste din Fâşia Gaza”, teritoriu palestinian aflat sub controlul mişcării islamiste armate Hamas.

„Avioane de luptă israeliene vizează un sit al Brigăzilor Ezzedin al-Qassam (aripa armată a Hamas) la vest de Khan Yunis”, un oraş din sudul Fâşiei Gaza, au precizat pentru AFP surse palestiniene de securitate, raportând şi tiruri de artilerie asupra unei baze de observare a mişcării islamiste din nordul enclavei.

Sâmbătă dimineaţă, două rachete lansate din Fâşia Gaza au căzut în Marea Mediterană, în largul metropolei israeliene Tel Aviv. Sirenele de alarmă nu au fost declanşate iar sistemul de interceptare a rachetelor nu a fost activat, a informat armata israeliană într-un comunicat.

Israelul şi Hamas, inamici juraţi, au purtat un război de 11 zile în mai 2021, al patrulea de când mişcarea armată islamistă a preluat puterea în Gaza.

De la intrarea în vigoare a unui armistiţiu fragil, cinci proiectile (rachete sau obuze) au fost lansate până în prezent din Fâşia Gaza în direcţia teritoriului israelian, cel mai mic număr în primele şase luni după un război între Israel şi Hamas, potrivit raportului anual al armatei publicat la 29 decembrie.

Face parte din echipa Gazeta de Sud din 1996. În prezent este redactor şi editor on-line, ceea ce înseamnă că este informată cu privire la tot ce se întâmplă important în ţară şi în lume. Este o fire veselă şi sociabilă, iubeşte oamenii şi îşi iubeşte meseria.
Exit mobile version