Acasă Eveniment Ninsoare puternică pe A1 Sibiu-Deva, în această dimineață

Ninsoare puternică pe A1 Sibiu-Deva, în această dimineață

Avertizare meteo de ninsoare și viscol, în zonele de munte
Avertizare meteo de ninsoare și viscol, în zonele de munte

Ninge abundent luni dimineaţă, pe autostrada Sibiu – Deva, avertizează Centrul Infotrafic din IGPR.

”Pe A1 Sibiu-Deva, pe tronsonul Cristian-Cunţa, între kilometrii 260 – 292, judeţul Sibiu, traficul rutier se desfăşoară în condiţii de ninsoare abundentă, fiind depusă zăpadă pe carosabil. Se acţionează cu material antiderapant”,a anunţat Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Poliţiştii recomandă şoferilor să adapteze viteza la condiţiile de trafic şi de drum

Pentru reducerea riscului rutier, poliţiştii recomandă şoferilor să adapteze viteza la condiţiile de trafic şi de drum, să ia în considerare că distanţa de frânare creşte pe un carosabil umed sau alunecos, să-şi asigure o bună vizibilitate prin parbriz, lunetă şi geamuri laterale şi să folosească luminile de ceaţă dacă se deplasează pe drumuri unde este prezent acest fenomen, conform G4Media.ro.

De asemenea, reamintesc că, pentru deplasarea pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei este obligatorie echiparea autovehiculelor cu anvelope de iarnă.

Exit mobile version