Acasă Eveniment Patru afgani, ascunşi într-un TIR încărcat cu materiale plastice

Patru afgani, ascunşi într-un TIR încărcat cu materiale plastice

Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări
Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări

Poliţiştii de frontieră din Nădlac II au depistat patru cetăţeni afgani, solicitanţi de azil în România, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi într-un automarfar încărcat cu materiale plastice.

Azi noapte,în jurul orei 2.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, judeţul Arad, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din ţară, un cetățean român, aflat la volanul unui ansamblu rutier înmatriculat în România. Șoferul transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, materiale plastice pentru societăți din Germania.

În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentul pentru marfă, patru cetăţeni străini.

Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din  Afganistan, cu vârste cuprinse între 14 și 26 de ani, solicitanți de azil în țara noastră.

În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări, urmând ca la finalizarea cazului să fie luate măsurile ce se impun.

Exit mobile version