Acasă Eveniment Fost primar, condamnat la patru ani şi patru luni de puşcărie

Fost primar, condamnat la patru ani şi patru luni de puşcărie

Curtea de Apel Craiova

Judecătorii de la Curtea de Apel Craiova au respins apelul formulat de un fost primar al localităţii mehedinţene Baia de Aramă la data faptelor, condamnat la patru ani şi patru luni de închisoare într-un dosar de corupţie. Ceilalţi şapte inculpaţi, printre care se numără şi soţia fostului edil, au primit pedepse cu suspendare.

Procurorii DNA anunţau, în ianuarie 2016, trimiterea în judecată a primarului localităţii Baia de Aramă, a soţiei acestuia, dar şi a şase funcţionari din cadrul Centrului Regional pentru Finanțarea Investițiilor Rurale. Printre infracţiunile reţinute de anchetatori s-au numărat folosirea de documente false pentru obținerea de fonduri europene, falsul intelectual sau falsul în declaraţii.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut că, „în perioada 2012-2014, inculpata D.M., în calitate de director la Liceul Tehnologic „Constantin Brâncoveanu„ orașul Baia de Aramă, beneficiind de ajutorul celorlalți inculpați, a declarat în fals și a folosit declarații care atestau fapte și împrejurări nereale ce au fost folosite ulterior, drept condiții esențiale, la accesarea fondurilor nerambursabile din bugetul Uniunii Europene prin Măsura 112 a proiectului „Instalarea tânărului fermieri”, în sumă totală de 40.000 euro”.

Potrivit anchetatrilor, edilul din Baia de Aramă i-ar fi ajutat pe ceilalți inculpați să întocmească două rapoarte de verificare în teren false.

APDRP s-a constituit parte civilă în cadrul procesului penal cu suma de 172.931,80 lei.

Fost primar, condamnat cu executare


Acest dosar a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Mehedinţi, instanţă care s-a pronunţat în iulie 2020.

Fostul edil a fost condamnat la patru ani şi patru luni de închisoare cu executare. Pedeapsa cuprinde o alta mai veche, de trei ani şi patru luni de închisoare. A fost primită într-un dosar în care a fost acuzat că a dispus tăierea ilegală a unei păduri din localitate.

Trei inculpaţi au fost condmanaţi la trei ani de închisoare, iar alţi trei la câte doi ani şi patru luni. Toate pedepsele au fost cu suspendare. Instanţa a constatat că prejudiciul a fost recuperat în totalitate.

A urmat apelul, iar pe 7 octombrie, Curtea de Apel Craiova s-a pronunţat. Instanţa a menţinut pedepsele stabilite de Tribunalul Mehedinţi. Hotărârea Curţii de Apel Craiova este definitivă.

Soţia edilului şi-a recunoscut faptele şi a fost judecată într-un dosar separat. În septembrie 2017, a fost condamnată definitiv la un an, şase luni şi 20 zile de închisoare cu suspendare.

Fostul primar, la a doua condamnare

În iulie 2019, fostul primar din Baia de Aramă a fost condamnat definitiv într-un alt dosar. Anchetatorii au reţinut că primarul a dispus tăierea unei păduri.

„A dispus ca firma la care fusese administrator cu puteri depline din anul 2004, de la înființare, și până în 2012, când devenise primar al orașului, să taie ilegal, fără autorizație de exploatare emisă de Ocolul Silvic, arborii din pădurea publică a orașului respectiv, rezultând un volum de 344,96 mc material lemnos, în valoare de 39.108,45 lei“, au precizat anchetatorii.

În acest dosar, inculpatul a fost condamnat la trei ani şi patru luni de închisoare.

A absolvit Facultatea de Filosofie-Sociologie din cadrul Universitatii din Craiova in anul 2003, iar un an mai tarziu Masteratul in Sociologia Comunicarii si Jurnalism. Din 2004 lucreaza in presa, iar in 2005 s-a alaturat colectivului Gazeta de Sud. Din toamna aceluiasi an, misiunea colegului nostru este de a informa cititorii Gazeta de Sud despre cele mai recente si de interes evenimente petrecute in Craiova, Oltenia, dar si la nivel national.
Exit mobile version