Acasă Eveniment O şoferiţă a „dat în radar” cu 160 km/h

O şoferiţă a „dat în radar” cu 160 km/h

Potrivit oamenilor legii, o tânără de 30 de ani, din Craiova, a fost depistată conducând peste limita legală de viteză pe DN 54, în apropierea oraşului Corabia, Olt. A fost amendată şi a rămas fără permis pe o perioadă de 90 de zile.

Reprezentanţii IPJ Olt au precizat că pe secorul de drum respectiv limita maximă de viteză este de 90 km/h.

„În data de 12 august, ora 20.50, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, au depistat pe Drumul Național 54, în afara orașului Corabia, o femeie de 30 de ani, din municipiul Craiova, în timp ce conducea un autoturism cu viteza de 160 de km/h, pe un sector de drum unde limita maximă de viteză este de 90 de km/h.

Aceasta a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 1.450 de lei, fiindu-i reținut permisul de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile”, au precizat oamenii legii.

A absolvit Facultatea de Filosofie-Sociologie din cadrul Universitatii din Craiova in anul 2003, iar un an mai tarziu Masteratul in Sociologia Comunicarii si Jurnalism. Din 2004 lucreaza in presa, iar in 2005 s-a alaturat colectivului Gazeta de Sud. Din toamna aceluiasi an, misiunea colegului nostru este de a informa cititorii Gazeta de Sud despre cele mai recente si de interes evenimente petrecute in Craiova, Oltenia, dar si la nivel national.
Exit mobile version