Acasă Eveniment Avionul vicepreşedintei Statelor Unite, întors la sol din cauza unei probleme tehnice

Avionul vicepreşedintei Statelor Unite, întors la sol din cauza unei probleme tehnice

Avionul vicepreşedintei Statelor Unite, întors la sol din cauza unei probleme tehnice
Foto: Global Times

Avionul vicepreședintei Statelor Unite, Kamala Harris, care plecase către Guatemala, a revenit la sol din cauza unei probleme tehnice.

„Sunt bine, sunt bine”, a dat asigurări Kamala Harris, ridicând două degete în sus, zâmbind după aterizare, adăugând totuşi: „Cu toţii am spus o mică rugăciune, dar suntem bine”.

O jurnalistă aflată la bordul avionului Air Force Two a descris un zgomot neobişnuit provenind de la trenul de aterizare. După o oră și jumătate, Kamala Harris a plecat pentru a doua oară, la bordul unui alt avion, potrivit Digi24.

Vicepreședinta SUA va face o vizită de 3 zile în Guatemala

Vicepreședinta SUA va face o vizită de 3 zile în Guatemala. Este prima sa călătorie în străinătate, de la preluarea mandatului. Apoi va merge în Mexic. În ambele state va discuta cu oficialii locali despre cauzele migrației din țările Americii Centrale către Statele Unite.

Exit mobile version