Acasă Eveniment Prins de polițiști cu 122 km/h, deși avea permis de câteva zile

Prins de polițiști cu 122 km/h, deși avea permis de câteva zile

Prins cu viteză
Prins cu viteză

Un tânăr de 22 de ani din comuna Frumușița, județul Galați, a fost prins în trafic de polițiști în timp ce conducea un autoturism cu viteza de 122 km/h. În localitate limita este 50 km/h. Tânărul are permis de doar câteva zile.

Tânărul de 22 ani din comuna Frumușița a fost prins sâmbătă seara în trafic pe DN 25, în localitatea Umbrărești, județul Galați, în timp ce conducea un autoturism cu viteza de 122 km/h. Pe respectiva porțiune de drum, limita maximă de viteză este de 50 km/h.

Polițiștii l-au oprit pe tânăr după ce autoturismul pe care-l conducea a fost înregistrat de aparatul radar, cu viteza de 122 km/h. Șoferul a primit permisul abia la începutul acestui an.

A fost sancționat contravențional cu amendă în valoare 1.450 lei. Permisul i-a fost suspendat pe trei luni.

Exit mobile version