Acasă Eveniment Intervenție a pompierilor pe Calea București

Intervenție a pompierilor pe Calea București

Pompierii doljeni au intervenit, astăzi, pentru degajarea unui copac care amenința să se prăbușească pe autoturismele parcate în apropiere. Pompierii au intervenit pe Calea București, în zona ”Institut”.

Potrivit reprezentanților ISU Dolj, intervenția a decurs fără probleme.

”În după amiaza aceasta, datorită condițiilor meteo de ploaie și vânt puternic, în zona Institut – Calea București, un copac sta să se prabușească. La fața locului au fost trimise forte de la Detasamentul 1 și 2 Pompieri Craiova cu o autospecială de lucru la înălțime și o autospecială de Descarcerare pentru degajare acestuia. Intervenția echipajelor a fost promptă și nu au fost afectate autoturismele parcate”, au precizat pompierii doljeni.

A absolvit Facultatea de Filosofie-Sociologie din cadrul Universitatii din Craiova in anul 2003, iar un an mai tarziu Masteratul in Sociologia Comunicarii si Jurnalism. Din 2004 lucreaza in presa, iar in 2005 s-a alaturat colectivului Gazeta de Sud. Din toamna aceluiasi an, misiunea colegului nostru este de a informa cititorii Gazeta de Sud despre cele mai recente si de interes evenimente petrecute in Craiova, Oltenia, dar si la nivel national.
Exit mobile version