Acasă Eveniment Accident cu trei răniți pe podul de la Bucovăț

Accident cu trei răniți pe podul de la Bucovăț

Trei persoane au ajuns la spital, după ce cele mașini în care se aflau au intrat în coliziune frontală pe podul peste Jiu de la Bucovăț
Trei persoane au ajuns la spital, după ce cele mașini în care se aflau au intrat în coliziune frontală pe podul peste Jiu de la Bucovăț

În această seară, polițiștii Biroului Rutier Craiova au fost sesizați cu privire la faptul că, pe podul de la intrarea în comuna Bucovăț, a avut loc un accident între două autoturisme.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului, unde au constatat că cele două autoturisme, care circulau pe DJ 552, pe podul peste Jiu, au intrat în coliziune frontală.

Unul dintre conducători are 47 de ani și este din Bucovăț. Acesta se deplasa către comună.
În celălalt autoturism erau un bărbat, de 54 de ani, si sotia, de 52 de ani, ambii din Craiova.

În urma accidentului au rezultat trei victime, toate conștiente, care au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Traficul în zona respectivă a fost blocat temporar, dar acum se circulă în condiții normale, pe ambele sensuri.

În cauză, polițiștii desfășoară cercetări pentru a se stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentul, fiind întocmit dosar pentru vătămare corporală din culpă.

Trei persoane au ajuns la spital, după ce cele mașini în care se aflau au intrat în coliziune frontală pe podul peste Jiu de la Bucovăț

Exit mobile version