Acasă Eveniment Scandal între paznici și braconieri pe un fond de vânătoare

Scandal între paznici și braconieri pe un fond de vânătoare

Un paznic de vânătoare a fost rănit în urma unui conflict cu mai mulți braconieri, depistați în apropiere de comuna Teasc. În urma altercației, unul dintre agresori a fost împușcat de unul dintre paznicii de vânătoare.

Potrivit oamenilor legii, incidentul a avut loc în apropierea comunei doljene Teasc.

”În cursul nopții trecute, polițiști din cadrul Secției Cosoveni au fost sesizați de un tânăr de 23 de ani cu privire la faptul că, în timp ce executa serviciul de patrulare împreună cu alți cinci paznici de vânătoare, în extravilanul comunei Teasc, au depistat mai multe persoane care braconau.

La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul secției precum si polițiști din cadrul Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Pericoase Dolj care au stabilit faptul că în extravilanul comunei Teasc, ar fi izbucnit un conflict între paznicii de vânătoare și persoanele depistate, în urma căruia un barbat de 45 de ani, paznic de vanatoare, a suferit leziuni pentru care a necesitat acordarea de îngrijiri medicale fiind transportat la spital de catre un echipaj SMURD, conștient și cooperant. De asemenea, în timpul conflictului au fost provocate distrugeri unui autoturism”, au precizat oamenii legii.

Polițiștii doljeni au mai precizat că au întocmit un dosar penal pentru braconaj cinegetic și ultraj.

Un braconier a fost împușcat

Tot noaptea trecută, la Spitalul de Urgență Craiova s-a prezentat un bărbat de 35 de ani, care prezenta o plagă împușcată. S-a stabilit că bărbatul a fost împușcat în urma conflictului cu paznicii de vânătoare.

”În cursul nopții trecute, politistii au fost sesizați despre faptul că la unitatea primiri urgențe a unui spital din Craiova s-a prezentat un barbat de 35 de ani, în vederea acordării de îngrijiri medicale pentru o plagă împușcată.

Din primele verificări efectate, politistii au stabilit ca în timpul conflictului, paznicul de vânătoare ar fi tras două focuri de avertisment în aer și unul către barbatul de 35 de ani cu arma utilitară de pază deținută ca armă de serviciu de către acesta”, au mai explicat polițiștii.

Arma cu care a fost împușcat bărbatul de 35 de ani a fost ridicată de polițiști. cercetările au fost preluate de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova.

A absolvit Facultatea de Filosofie-Sociologie din cadrul Universitatii din Craiova in anul 2003, iar un an mai tarziu Masteratul in Sociologia Comunicarii si Jurnalism. Din 2004 lucreaza in presa, iar in 2005 s-a alaturat colectivului Gazeta de Sud. Din toamna aceluiasi an, misiunea colegului nostru este de a informa cititorii Gazeta de Sud despre cele mai recente si de interes evenimente petrecute in Craiova, Oltenia, dar si la nivel national.
Exit mobile version