Acasă Eveniment Acuzaţi că au „tras cu cardul” în India, condamnaţi definitiv

Acuzaţi că au „tras cu cardul” în India, condamnaţi definitiv

Anchetatorii au susţinut că, în 2017, cei doi inculpaţi au acţionat în India.

Judecătorii de la Curtea de Apel Craiova au hotărât să respingă apelurile formulate de doi craioveni condamnaţi definitiv pentru infracţiuni cu carduri de credit. Cei doi inculpaţi au fost condamnaţi la câte patru ani de închisoare cu executare. Dacă unul dintre inculpaţi a ajuns în penitenciar după condamnare, celălalt a fost dat în urmărire şi este căutat de oamenii legii.

Procurorii DIICOT dispuneau, în mai 2018, trimiterea în judecată a doi inculpați, acuzați de comiterea de infracțiuni informatice. Este vorba de doi craioveni, de 45 şi 51 de ani. Cel din urmă a mai fost condamnat în două dosare privind infracțiuni cu carduri de credit. În octombrie 2016 a fost eliberat condiționat din penitenciar.
Anchetatorii au susţinut că, în anul 2017, cei doi inculpaţi au acţionat în India.

„Inculpații M.J.M. și D.M.D., din Craiova, în scopul obținerii de foloase materiale în mod injust, au inițiat și constituit(…) un grup infracțional organizat specializat având ca scop comiterea de infracțiuni la regimul comerțului electronic și alte infracțiuni informatice conexe, respectiv activități infracționale prealabile de skimming pe teritoriul Indiei(Mumbai)”, au explicat anchetatorii.

Liderul grupării a suportat cheltuielile din India

Procurorii DIICOT au mai susţinut că gruparea infracţională a fost coordonată de inculpatul M.J.M.
„Inculpații și alte persoane încă neidentificate acționau la dispoziția și sub coordonarea inculpatului M.J.M., persoană care datorită vârstei, trecutului său infracțional și experienței dobândite pe linia fraudării cardurilor bancare, inclusiv pe aspecte de ordin tehnic, dar și datorită situației financiare mai bune, și-a asumat și impus astfel statutul de lider al grupării. Din această poziție acesta a inițiat și racolat membrii grupării și a stabilit planul infracțional, a suportat toate cheltuielile necesare și ocazionate atât de achiziționarea echipamentelor de skimming cât și de deplasările și cazarea membrilor grupării pe teritoriul Indiei. Urma să coordoneze operațiunile specifice ale acestora și să beneficieze de cea mai mare parte a produsului infracțional astfel produs”, au mai susţinut oamenii legii.

Colet trimis cu aparatură în India, interceptat de ofiţerii BCCO

Pe data de 6 octombrie 2017, poliţiştii au interceptat un colet care urma să ajungă în India, la inculpaţi.
În interiorul unei perechi de pantofi Burberry au fost găsită aparatură pentru copierea datelor şi falsificarea cardurilor de credit.
Ulterior, anchetatorii au dispus interceptarea convorbirilor telefonice dintre inculpaţi.
În una dintre ele, craioveanul de 45 de ani a susţinut că a „făcut” 17.000 de euro în India.

„Din două drumuri unde-ți spusei io ție am făcut 17 mii. Și 17 mii ne-a rămas la fiecare. Cheltuielile au fost cred că vreo 10 mii. Hoteluri, alea, alea, avion. Avionul de aici până acolo, să mor dacă nu e 1200”, a susţinut bărbatul.
Ulterior, în faţa anchetatorilor, inculpatul a susţinut că a glumit.
„Cu privire la convorbirile telefonice în care afirmam că aș fi obținut 17.000 de euro în urma activităților infracționale comise în India, menționez că nu sunt adevărate. Cred că am glumit cu respectivul interlocutor”, se arată în rechizitoriu.

Acuzaţi că au „tras cu cardul” în India, condamnaţi definitiv

Acest dosar a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Dolj pe 8 mai 2018. În septembrie, anul trecut, instanţa i-a găsit vinovaţi pe cei doi inculpaţi.
Craioveanul de 45 de ani a fost condamnat la patru ani de închisoare pentru infracţiunile comise. Celălalt inculpat a primit aceeaşi pedepasă. Instanţa a dispus adăugarea unui rest de pedeapsă rămas neexecutat, iar în final inculpatul a fost condamnat la patru ani şi 870 zile de închisoare.
A urmat apelul, iar pe 14 octombrie, Curtea de Apel s-a pronunţat. Instanţa a respins apelurile inculpaţilor, aşa că aceştia trebuie să execute pedepsele stabilite de Tribunalul Dolj.

Potrivit poliţiştilor doljeni, craioveanul de 45 de ani a ajuns în penitenciar.
„Polițiști din cadrul Secției 5 Craiova au depistat și încarcerat în penitenciar un bărbat de 45 de ani, din Craiova. Pe numele acestuia, instanța de judecată a emis un mandat de 4 ani închisoare, pentru comiterea de infracțiuni informatice”, au explicat oamenii legii.
Celălalt inculpat nu a fost găsit şi a fost dat în urmărire la nivel naţional şi internaţional.

Condamnat în alte două dosare de infracţiuni informatice

Craioveanul de 51 de ani a fost condamnat în alte două dosare în care a fost acuzat de comiterea unor infracțiuni informatice. Astfel, în octombrie 2014, Curtea de Apel Craiova a condamnat zece inculpați acuzați de comiterea de infracțiuni cu carduri de credit, unul dintre ei fiind bărbatul de 51 de ani. Acesta din urmă a primit o pedeapsă de doi ani și jumătate de închisoare. În acest dosar, procurorii DIICOT au reținut că membrii grupului infracţional s-au ocupat cu confecţionarea, distribuirea şi montarea de aparatură de tip skimming pe ATM-uri din mai multe state ale UE. Ceilalți inculpați din dosar au primit pedepse cuprinse între doi ani și șase luni de închisoare cu suspendare și doi ani și zece luni cu executare.

În martie 2015, acelaşi inculpat a fost condamnat la şase ani şi şase luni de închisoare într-un dosar asemănător.
Inculpatul a mai stat după gratii până în octombrie 2016, când Judecătoria Găești a dispus eliberarea condiționată a acestuia.

A absolvit Facultatea de Filosofie-Sociologie din cadrul Universitatii din Craiova in anul 2003, iar un an mai tarziu Masteratul in Sociologia Comunicarii si Jurnalism. Din 2004 lucreaza in presa, iar in 2005 s-a alaturat colectivului Gazeta de Sud. Din toamna aceluiasi an, misiunea colegului nostru este de a informa cititorii Gazeta de Sud despre cele mai recente si de interes evenimente petrecute in Craiova, Oltenia, dar si la nivel national.
Exit mobile version