Acasă Eveniment Doljean de 68 de ani, arestat pentru acte sexuale cu două minore

Doljean de 68 de ani, arestat pentru acte sexuale cu două minore

Bărbatul de 29 de ani a fost arestat preventiv pe data de 6 noiembrie 2019.

Tribunalul Dolj a dispus, ieri, la propunerea procurorilor DIICOT, arestarea preventivă a unui bărbat de 68 de ani, din Verbița. Acesta este acuzat că, vreme de doi ani, a întreținut relații sexuale cu două minore de 14 și 16 ani. Cele două fete sunt surori. Fata de 16 ani a rămas însărcinată și a născut în urmă cu un an.

Procurorii DIICOT spun că totul s-a întâmplat în perioada 2017-2019.

”În cauză s-a stabilit faptul că inculpatul a întreținut în mod repetat, în perioada 2017 – 2019, raporturi sexuale cu două persoane vătămate minore, în vârstă de 14, respectiv 16 ani, surori. În urma actelor sexuale, minora de 16 ani a rămas însărcinată şi a dat naştere unui copil, care în prezent are vârsta de un an”, au explicat anchetatorii.

Bărbatul a fost reținut de anchetatori, iar ieri a fost dus la Tribunalul Dolj cu propunere de arestare preventivă. Instanța a admis solicitarea anchetatorilor și a emis pe numele bărbatului un mandat de arestare.

Admite propunerea DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova cu privire la inculpatul G.I. Dispune arestarea preventivă a inculpatului G.I. pentru o perioadă de 30 zile, începând cu data de 22.06.2020 până la data de 21.07.2020”, se arată în hotărârea instanței. 

Bărbatul este cercetat pentru comiterea infracțiunii de act sexual cu minor în formă continuată.

Potrivit Codului Penal, raportul sexual comis cu un minor cu vârsta între 13 și 15 ani se pedepsesc cu închisoarea de la unu la 5 ani. Când fapta este comisă de un major cu un minor cu vârsta între 13 și 18 ani, când majorul a abuzat de autoritatea ori influența sa asupra victimei, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.

A absolvit Facultatea de Filosofie-Sociologie din cadrul Universitatii din Craiova in anul 2003, iar un an mai tarziu Masteratul in Sociologia Comunicarii si Jurnalism. Din 2004 lucreaza in presa, iar in 2005 s-a alaturat colectivului Gazeta de Sud. Din toamna aceluiasi an, misiunea colegului nostru este de a informa cititorii Gazeta de Sud despre cele mai recente si de interes evenimente petrecute in Craiova, Oltenia, dar si la nivel national.
Exit mobile version