Acasă Eveniment Craiova/Bătrână accidentată pe trecerea de pietoni

Craiova/Bătrână accidentată pe trecerea de pietoni

Foto: Crina Maria Boboşca‎/Oltenia Info Trafic Tube

Un accident de circulaţie s-a produs în urmă cu puţin timp pe strada A.I.Cuza din municipiul Craiova.

Pompierii doljeni au precizat că la locul accidentului a fost trimisă o ambulanţă SMURD. „Accident rutier, pieton constient, în municipiul Craiova, strada A.I. Cuza. Intervine SMURD Detaşamentul 1 Pompieri Craiova”, au transmis reprezentanţii ISU Dolj.

Poliţiştii doljeni spun că, după primele cercetări, s-a stabilit că pietonul a fost lovit în timp ce traversa strada regulamentar.

„O tânără de 27 de ani, din comuna Drăgotești, nu ar fi acordat prioritate unei femei de 70 de ani, din Craiova. Din primele date, se pare ca pietonul se afla pe trecere. Femeia este conștientă şi urmează să fie transportată la spital pentru ingrijiri medicale. Momentan se circulă cu dificultate, alternativ pe un singur sens. Circulatia este dirijată de poliţişti”, au explicat reprezentanţii IPJ Dolj.

Aceştia din urmă au mai precizat că a fost întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

A absolvit Facultatea de Filosofie-Sociologie din cadrul Universitatii din Craiova in anul 2003, iar un an mai tarziu Masteratul in Sociologia Comunicarii si Jurnalism. Din 2004 lucreaza in presa, iar in 2005 s-a alaturat colectivului Gazeta de Sud. Din toamna aceluiasi an, misiunea colegului nostru este de a informa cititorii Gazeta de Sud despre cele mai recente si de interes evenimente petrecute in Craiova, Oltenia, dar si la nivel national.
Exit mobile version