Acasă Eveniment Tânăra rănită în accidentul de pe pasaj a decedat

Tânăra rănită în accidentul de pe pasaj a decedat

Tânăra rănită în accidentul de pe pasaj a decedat. Accidentul a avut loc azi-noapte, pe pasajul suprateran din centrul Craiovei. Poliţiştii doljeni au stabilit că accidentul a fost produs de un craiovean de 25 de ani, care conducea un autoturism Ford.

„Un tânăr de 25 de ani, din Craiova, care conducea un autoturism pe pasaj, a pierdut controlul volanului, lovind un stâlp de susținere a rețelei electrice, în dreptul fostei clădiri a CEZ”, a anunțat IPJ Dolj. În urma impactului au fost rănite trei persoane. Este vorba de şoferul autoturismului şi de doi pasageri. Cel mai grav a fost rănită pasagera care ocupa locul din drapta-faţă, o tânără de 25 de ani, din Siliștea Crucii. De altfel, tânăra a rămas încarcerată în autoturismul avariat.

După ce a fost descarcerată, victima a fost stabilizată de medici la locul accidentului. Ulterior, a fost transportată la Spitalul de Urgenţă Craiova.

„Echipajul de pompieri și medici de ambulanta SMURD au făcut tot posibilul ca victimei să-i revină pulsul. În final, aceasta a răspuns manevrelor de resuscitare și a fost transportata la spital”, au precizat pompierii doljeni.

La spital, victima accidentului nu a putut fi salvată de medicii craioveni.

„Din păcate, tânara a decedat. În cadrul dosarului penal se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și ucidere din culpă”, au precizat în acestă dimineaţă poliţiştii doljeni.

SURSĂISU Dolj
A absolvit Facultatea de Filosofie-Sociologie din cadrul Universitatii din Craiova in anul 2003, iar un an mai tarziu Masteratul in Sociologia Comunicarii si Jurnalism. Din 2004 lucreaza in presa, iar in 2005 s-a alaturat colectivului Gazeta de Sud. Din toamna aceluiasi an, misiunea colegului nostru este de a informa cititorii Gazeta de Sud despre cele mai recente si de interes evenimente petrecute in Craiova, Oltenia, dar si la nivel national.
Exit mobile version