Acasă Eveniment Patru județe din Oltenia, sub cod galben de ceață

Patru județe din Oltenia, sub cod galben de ceață

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, în acestă dimineață, nu mai puțin de cinci avertizări cod galben de ceaţă pentru aproape jumătate din județele țării. Printre acestea se numără și Gorj, Olt, Vâlcea și Dolj.

Astfel, meteorologii au emis avertizări cod galben de ceaţă pentru judeţele Harghita, Cluj,
Constanţa, Brăila, Ialomiţa, Argeş, Buzău, Prahova, Călăraşi, Giurgiu, Ilfov, Teleorman, Dâmboviţa, Gorj, Olt, Vâlcea, Dolj, Bacău, Botoşani, Suceava, Galaţi, Neamţ, Vrancea, Iaşi şi Vaslui. Cele mai multe avertizări sunt valabile până la ora 10.00.

Ceaţa determină reducerea vizibilităţii local sub 200 de metri şi izolat sub 50 de metri.
În mai multe zone meteorologii au anunţt chiciură şi burniţă.


Potrivit Centrului Infotrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, la această oră se circulă în condiţii de ceaţă densă pe mai multe drumuri din țară. De asemenea, se circulă în condiţii de ceaţă densă, cu vizibilitate redusă până la 100-150 de metri şi pe autostrăzile A1 Sibiu – Deva, A2 Bucureşti – Constanţa și A4 Ovidiu – Agigea.

SURSĂANM
A absolvit Facultatea de Filosofie-Sociologie din cadrul Universitatii din Craiova in anul 2003, iar un an mai tarziu Masteratul in Sociologia Comunicarii si Jurnalism. Din 2004 lucreaza in presa, iar in 2005 s-a alaturat colectivului Gazeta de Sud. Din toamna aceluiasi an, misiunea colegului nostru este de a informa cititorii Gazeta de Sud despre cele mai recente si de interes evenimente petrecute in Craiova, Oltenia, dar si la nivel national.
Exit mobile version