Acasă Local Dolj Trei persoane, rănite într-un accident la Işalniţa

Trei persoane, rănite într-un accident la Işalniţa

Trei persoane, rănite într-un accident la Işalniţa

Trei persoane au fost rănite în urmă cu puţin timp pe DN 6, între Işalniţa şi Beharca, după ce maşina în care se aflau a intrat în coliziune cu un camion.

Potrivit ISU Dolj, la faţa locului intervine Secţia Pompieri Craiova cu o autospecială de lucru cu apa și spumă, o ambulanță SMURD şi două ambulanţe SAJ Dolj. Cele trei victime sunt conştiente şi cooperante. Bărbaţii răniţi, au vârsta de 24, 25, 48 de ani. Ei prezintă excoriaţii la nivelul membrelor şi abdomenului, în plus cel de 48 ani prezintă o plagă la piciorul drept. Toate victimele au fost transportate la UPU Craiova.

Conducătorul unui autoutilitare, care a pătruns pe partea carosabilă venind de pe o stradă secundară nu s-ar fi asigurat la efectuarea manevrei.
Astfel, un autoturism care circula pe DN 6, în zona localității Ișalnița, a intrat în coliziune cu autoutilitara.
A fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpa.

Face parte din echipa Gazeta de Sud din 1996. În prezent este redactor şi editor on-line, ceea ce înseamnă că este informată cu privire la tot ce se întâmplă important în ţară şi în lume. Este o fire veselă şi sociabilă, iubeşte oamenii şi îşi iubeşte meseria.
Exit mobile version