Acasă Actualitate Dispar cerşetorii de pe străzile Craiovei?

Dispar cerşetorii de pe străzile Craiovei?

Copii care cerşesc pot fi întâlniţi şi în parcarările supermarketurilor din Craiova.
Copii care cerşesc pot fi întâlniţi şi în parcarările supermarketurilor din Craiova.

Polițiştii locali spun că au sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova în cazul a 12 persoane, toate acuzate de exploatarea cerşetoriei. În plus, agenţii Poliţiei Locale au ridicat de pe străzile din Craiova nu mai puţin de 22 de minori care practicau cerşetoria. 

Agenţii Poliţiei Locale au ieşit pe străzi pentru a ridica minorii care practică cerşetoria. Pe lângă cei peste 20 de cerşetori ridicaţi, poliţiştii i-au identificat şi pe cei care i-au trimis la cerşit. 

„În lunile iulie – august, agenţii de ordine publică din cadrul Poliției Locale a Municipiului Craiova, au declanșat o amplă acțiune ce a avut ca scop eradicarea faptelor de cerșetorie. Au fost monitorizate principalele intersecții semaforizate ale municipiului Craiova și zonele cunoscute unde se practică astfel de fapte. Persoanele depistate apelând la mila cetățenilor au fost conduse la sediul Poliției Locale, identificate şi percheziționate. Cu această ocazie au fost depistate și identificate 12 persoane care au folosit și determinat minori sau persoane cu dizabilităţi fizice ori psihice să apeleze în mod repetat la mila publicului. Altele au practicat cerșetoria (deși aveau capacitatea de a munci) folosindu-se în acest scop de prezenţa minorilor”, spun reprezentanţii Poliţiei Locale.

În plus, au fost identificați 22 de copii minori și o persoană cu handicap locomotor ce practicau cerșetoria la îndemnul părinților.

Câţiva minorii au fost duşi la „Răşinari”

În ceea ce priveşte cei 22 de minori prinşi cerşind, poliţiştii au solicitat sprijinul funcționarilor Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Dolj. Aceştia din urmă au preluat copiii minori şi părinții acestora. Asta „în vederea aplicărilor măsurilor și procedurilor potrivit actelor legale în vigoare”, după cum au mai explicat poliţiştii.
În cazul a trei minori s-a luat măsura predării acestora către Centrul de primire a minorilor în regim de urgență ”Rășinari”.

O acţiune asemănătoare au făcut agenţii Poliţiei Locale şi în iulie, însă atunci au fost aplicate amenzi. Astfel, au fost aplicate 63 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 12.750 de lei. Totodată, s-a dispus și măsura complementară de confiscare a sumelor de bani rezultate din activitatea de cerșetorie.

Pedepsele

Potrivit Codului Penal, exploatarea cerşetorie reprezintă fapta persoanei care determină un minor sau o persoană cu dizabilităţi să apeleze în mod repetat la mila publicului. Acestă faptă se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
Dacă fapta este săvârşită de părinte, tutore sau curator pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani. 

În schimb, folosirea unui minor în scop de cerşetorie este fapta majorului care, având capacitatea de a munci, apelează în mod repetat la mila publicului folosindu-se de prezenţa unui minor. Folosirea unui minor în scop de cerşetorie se pedepseşte cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

Telefonul cetăţeanului

Reprezentanţii Poliţiei Locale roagă cetățenii să nu ofere sume de bani persoanelor ce practică cerșetoria, mai ales dacă sunt apte de muncă. Craiovenii sunt rugaţi să sesizeze faptele de cerşetorie la telefonul cetățeanului: 0215-984. 

Exit mobile version