Acasă Eveniment Cunoscutul alpinist Torok Zsolt a fost găsit mort în zona Vârfului Negoiu

Cunoscutul alpinist Torok Zsolt a fost găsit mort în zona Vârfului Negoiu

Celebrul alpinist Torok Zsolt, care a doborât mai multe recorduri, a fost găsit mort în zona Vârfului Negoiu
Celebrul alpinist Torok Zsolt, care a doborât mai multe recorduri, a fost găsit mort în zona Vârfului Negoiu



Alpinistul român Torok Zsolt, în vârstă de 45 de ani, a cărui dispariție a fost anunțată sâmbătă dimineață de soția acestuia, a fost găsit mort.

Căutările au început imediat după anunțarea dispariției și în acțiune au fost implicați salvamontiști și jandarmi din județele Sibiu și Argeș, dar și un elicopter al MAI.

În 2013, Torok Zsolt a condus expediţia românească ce a ajuns pe Nanga Parbat, 8.126 de metri, considerată cea mai mare performanţă în alpinismul românesc.A mai fost pe Maratonul Marilor Pereţi, Trilogia Alpilor şi pe K2.

În 2016, Torok Zsolt a urcat cinci vârfuri în Himalaya, iar în trei dintre ascensiuni i-a fost alături Vlad Căpuşan. Cei doi fiind primii oameni care au ajuns pe Peak 5 din regiunea Makalu, un munte înalt de 6.421 de metri, care nu a mai fost urcat de nimeni până în acel moment, în condiţiile în care vârful a fost deschis ascensiunii în 2003.

A absolvit Facultatea de Drept „Nicolae Titulescu” din Universitatea din Craiova şi lucrează în presa scrisă din 2004. În momentul actual este unul dintre puţinii jurnaliști locali care se ocupă de domeniul asociaţiilor de proprietari.
Exit mobile version