Acasă Eveniment Jaf ca în filme pe un aeroport din Brazilia. Paguba este de...

Jaf ca în filme pe un aeroport din Brazilia. Paguba este de 40 de milioane de dolari

Jaf ca în filme pe un aeroport din Brazilia
Jaf ca în filme pe un aeroport din Brazilia

Un jaf ca în filme a fost făcut de opt bărbaţi pe un aeroport din Brazilia, potrivit Reuters. Oamenii înarmați au furat, joi, aur în valoare de 40 de milioane de dolari, de la un terminal de marfă din Sao Paulo, de pe cel mai aglomerat aeroport din America de Sud. Bărbaţii au luat şi doi ostatici, a spus poliția.

Câțiva suspecți au sosit la aeroportul Guarulhos într-un camion negru care seamănă cu cel al poliției federale din Brazilia, conform filmelor de securitate văzute de Reuters. Patru bărbați au părăsit vehiculul cu fețele acoperite, dintre care cel puțin unul avea pușcă.
Aurul furat urma să ajungă la New York şi Zurich. Bărbații, la rândul lor, avea uniforme de poliţişti. După ce au intrat în aeroport, i-au ameninţat pe angajaţi cu armele şi i-au pus să încarce aurul în maşini.
Nimeni nu a fost rănit în timpul jafului.
Maşinile folosite de hoţi au fost abandonate la 20 de kilometri distanţă de aeroport.
Un raport de poliție a spus că hoții au rămas cu aproximativ 750 kg de aur și alte metale prețioase, împreună cu doi lucrători din aeroport luați ca ostatici. Hoţii sunt încă în libertate.

Exit mobile version