Acasă Bancuri Horoscopul de weekend

Horoscopul de weekend

BERBEC
E o perioadă plină de resurse de energie şi de acţiune, nu leneviţi aşteptând și visând. Orice drum pe care îl deschideţi duce departe, apucaţi-vă serios de o treabă solicitantă pentru că roadele vor fi mai mult decât bune! E ca şi cum se aprinde scânteia care declanşează o flacără mistuitoare, ce vă copleşeşte pur şi simplu, dar vă place această atmosferă dinamică şi entuziastă.

TAUR
Fiţi mai modest, mai moderat, mai cumpătat în tot ce faceţi, pentru că aveţi o oarecare tendinţă spre exagerare. Orice exces de zel vă costă, deci cântăriţi cu atenţie ce resurse puneţi în joc pentru ceea ce v-aţi propus, pentru că la un consum mai mare de resurse nu veţi obţine rezultate mai bune.

GEMENI
Sunteţi foarte preocupat de trecut, de copilărie, de vremea când vă aflaţi la casa părintească, pentru că revine acum în actualitate ceva din acele vremuri. Poate nu sunt cele mai frumoase amintiri, ci episoade triste, melancolii şi nostalgii apăsătoare, evenimente care v-au marcat şi care vă întorc, iar şi iar, în acelaşi loc.

RAC
Relaxaţi-vă un pic și veţi vedea că tot ce vi se pare acum că e o sperietoare e, de fapt, ceva minor, de care au parte şi alţii fără să se streseze atâta. Trebuie să înţelegeţi că aveţi multe alte lucruri la dispoziţie care v-ar putea oferi bucurie. Treceţi în revistă lunga listă de lucruri frumoase pe care le aveţi şi lăsaţi-le deoparte pe cele care vă lipsesc deocamdată.

LEU
Râdeţi, glumiţi, jucaţi-vă un pic, sau, dacă nu sunteţi în cea mai veselă dispoziţie, alăturaţi-vă celor care se comportă aşa, pentru că râsul lor e molipsitor. Apropiaţi-vă de oameni puşi pe distracţie, pentru că alături de ei vă veţi recăpăta mult mai uşor buna dispoziţie şi cheful.

FECIOARĂ
Decât să vă cramponaţi de un hop peste care nu puteţi trece, concentraţi-vă atenţia dincolo de acest blocaj. Când realitatea din jur nu e tocmai ofertantă, gândiţi-vă la visele cele mai frumoase. Nu înseamnă că trăiţi în iluzii, dar cât timp ceea ce se petrece în jur nu e motiv de bucurie, puteţi să vă hrăniţi cu vise, speranţe şi planuri de viitor.

BALANŢĂ
Iubirea vine ca un fel de balsam după o perioadă grea. Poate aţi trecut printr-o despărţire sau un eveniment trist care a lăsat urme în inimă şi nu mai credeţi că poate să vină ceva bun care să vă distragă atenţia de la suferinţă, dar fiţi atent la ceea ce apare după colţ. Nu vă mai cramponaţi de fostele relaţii, nu le mai treceţi iar şi iar în revistă, ci ridicaţi-vă şi descoperiţi iubirea care vine către dumneavoastră.

SCORPION
Iubirea nu e însoţită doar de artificii, baloane sau Feţi-Frumoşi călare pe cal alb, ci se poate manifesta în viaţă şi prin cele mai mărunte gesturi. Cel drag vă poate demonstra cât de mult ţine la dumneavoastră printr-un banal semn prin care vă arată că vă poartă de grijă.

SĂGETĂTOR
Vestea bună care soseşte e ca o gură de aer proaspăt după o perioadă stresantă şi obositoare. Vă propuneţi să lăsaţi orice problemă la o parte, ca să regăsiţi bucuria de a zâmbi şi a vă simţi bine alături de cei dragi. Copiii vă sunt aproape şi vă coborâţi cumva la nivelul lor, pentru că, la urma urmei, în interior sunteţi un copil care are nevoie să se manifeste liber, să facă ce vrea.

CAPRICORN
Nu ajunge să visaţi cu ochii deschişi, trebuie să fiţi foarte atent la tot ce vine către dumneavoastră deoarece apar soluţii sau instrumente care vă ajută să vă împliniţi visele frumoase. Practic, găsiţi oamenii potriviţi care pot contribui la atingerea unui scop sau descoperiţi informaţia de care aveaţi nevoie pentru a începe să clădiţi ceea ce doar visaţi.

VĂRSĂTOR
Nu vă grăbiţi să renunţaţi la un proiect doar pentru că vi se pare că de la o vreme nu se mai întâmplă nimic. Mergeţi mai departe cu încredere în rezultatul final, pentru că v-ar părea rău să spuneţi stop şi mâine să aflaţi că altul a trecut pe aici şi a cules roadele eforturilor voastre.

PEȘTI
Vă simţiţi ignorat şi nebăgat în seamă, dar în loc să staţi şi să suferiţi pentru acest tratament care nu vă place, mai bine v-aţi revizui atitudinea să descoperiţi ce nu le e pe plac celor din jur. Acceptaţi unicitatea, admiteţi că fiecare e altfel decât celălalt şi trebuie să vă acceptaţi unii pe alţii diferiţi fiind.

Exit mobile version