După ce mor, George Bush, Barack Obama și Donald Trump se prezintă la un interviu cu Dumnezeu pentru ocuparea unui post.
Dumnezeu îl întreabă pe Bush:
– Tu în ce crezi?
Bush răspunde:
– Cred într-o economie liberă, o Americă puternică, o națiune americană unită și așa mai departe.
Dumnezeu este impresionat de răspunsul lui Bush și îi spune:
– Bravo, vino și așază-te pe scaunul din dreapta mea!
Apoi Dumnezeu i se adresează lui Obama:
– Tu în ce crezi?
Obama răspunde:
– Cred în democrație, în ajutorarea celor săraci, în pacea mondială și așa mai departe.
Dumnezeu, impresionat de răspunsul lui, îi spune:
– Bravo, vino și așază-te pe scaunul din stânga mea!
În sfârșit, Dumnezeu îl întreabă și pe Trump:
– Tu în ce crezi?
Iar Trump îi răspunde:
– Cred că stai pe scaunul meu!