Raşela, pe patul de moarte:
– Iţic, trebuie să-ţi mărturisesc ceva. Ştrulică ăsta mic, copilul nostru, nu e al tău.
– Dar cu cine l-ai făcut?
– Cu studentul care a fost în gazdă la noi.
– Cum l-ai convins?
– I-am dat bani.
– De unde ai avut banii?
– Din buzunar de la tine.
– Şi atunci de ce zici că nu e al meu?
