Acasă Advertoriale Seniorii noştri, pe cele mai bune mâini, la Pensiunea Casa Speranţei

Seniorii noştri, pe cele mai bune mâini, la Pensiunea Casa Speranţei

Casa Speranţei, zona Tancodrom

Când vârsta îşi lasă povara asupra celor dragi, îngrijirea lor necesită o atenţie sporită şi timp generos. Însă în era vitezei, timpul este o resursă greu de găsit, iar pensiunile care oferă îngrijire şi asistenţă medicală vârstnicilor sunt din ce în ce mai solicitate. Un loc călduros şi luminos, unde părinţii şi bunicii să-şi petreacă zilele în linişte, sub atenta supraveghere a profesioniştilor, cu posibilitatea de a socializa cu semeni de vârste apropiate, este ce găsesc, de câteva luni, la Casa Speranţei, inaugurată în luna octombrie în zona Tancodromului.

Casa Speranţei oferă servicii de îngrijire și cazare vârstnici la prețuri accesibile, atât permanente cât și pe durată scurtă, asigurând confort, asistență medicală și deplină siguranță. Echipa Casei Speranţei este formată din profesionişti specializaţi în domeniu, reunind îngrijitori, infirmiere, asistente, personal medical cu mare experiență și calificare, autorizat și specializat conform legii.

Seniorii beneficiază de supraveghere de specialitate non-stop, de către asistente şi infirmiere, de asistență medicală, administrarea tratamentului conform schemei şi monitorizarea parametrilor fiziologici, îngrijire corporală zilnică sau de câte ori este necesar, ajutor pentru deplasare.

Pentru cei care nu au în grija cui să lase persoanele dragi pe o perioadă scurtă de timp, serviciile de cazare și asistență pot fi acordate şi temporar, fiind accesibile la prețuri sub nivelul serviciilor hoteliere. Acestea includ, la numai 80 lei pe zi, 3 mese și două gustări și îngrijire din partea personalului pensiunii Casa Speranței.

Prepararea hranei se face zilnic în bucătăria proprie, cu ingrediente proaspete, iar meniurile sunt concepute pentru nevoile fiecărui senior în parte. Programele de îngrijire sunt şi ele personalizate pentru fiecare senior, în funcţie de nevoile individuale. Persoanelor nedeplasabile le este asigurată masa la pat de către personalul căminului.
“Vă aşteptăm cu drag acasă!”

Mai multe detalii se pot obţine la numărul de telefon 0769817777 sau pe www.casa-sperantei-craiova.ro.

Exit mobile version