Acasă Sport Volei Volei (m) / Spectacol garantat în super-duelul SCMU Craiova – Fenerbahce

Volei (m) / Spectacol garantat în super-duelul SCMU Craiova – Fenerbahce

Mijlocul acestei săptămâni ne garantează un spectacol voleibalistic de zile mari în Bănie. Miercuri, de la ora 18.00, Sala Polivalentă va găzdui super-duelul european dintre SCMU Craiova şi Fenerbahce Istanbul, din preliminariile CEV Cup. Disputa va fi prima la nivel european pentru Craiova după ceva timp, care revine printre echipele importante din această competiţie.

Soarta ne-a scos în faţă unul dintre cei mai puternici adversari din faza preliminariilor, Fenerbahce Istanbul. Cu o istorie bogată în volei, formaţia turcă vine în Bănie ca favorită certă, mai ales că dispune şi de un lot extrem de puternic. De partea cealaltă, trupa lui Dan Pascu se află la start de drum din toate punctele de vedere, pentru că lotul este schimbat într-o proporţie destul de mare. Chiar şi în aceste condiţii, rezultatele şi prestaţiile de până acum din campionatul intern sunt excelente, iar locul din clasament spune tot.

În cadrul unei conferinţe oficiale de presă, antrenorul Dan Pascu şi căpitanul Laurenţiu Lică au vorbit despre ce îi va aştepta miercuri seară şi ne-au oferit câteva informaţii despre adversari. Totodată, aceştia sunt de părere că se poate obţine un rezultat pozitiv, mai ales din prisma faptului că nici gruparea turcă nu trece prin momente excelente.

Vezi video cu declaraţiile!

Citeşte şi: Cristina Neagu: „Am luptat nebuneşte, dar a fost puţin ciudat şi modul de arbitraj!“

Exit mobile version