Acasă Sport Volei SCMU Craiova se întărește serios! Darya Boris a plecat de la Târgoviște...

SCMU Craiova se întărește serios! Darya Boris a plecat de la Târgoviște și vine în Bănie

Mișcările de trupe la echipe feminină de volei a Craiovei continuă! După ce zilele precedente clubul din Bănie a anunțat că i-a prelungit contractul Roxanei Țucmeanu, astăzi a venit și momentul unui transfer. Este vorba despre Darya Boris, extrema de la CSM Târgoviște din sezonul precedent.

„Bine ai venit, Darya Boris! SCM Craiova anunță că a ajuns la o înțelegere cu Darya Boris, jucătoare care a evoluat în sezonul trecut la formația CSM Târgoviște. Născută pe 12 martie 2003, internațională de tineret, Darya evoluează pe postul de extremă și măsoară 1.80 metri. Îi urăm mult succes în tricoul echipei noastre de volei feminin SCM Universitatea Craiova!“, se arată în comunicatul SCM.

Până în acest moment, SCMU le-a mai prelungit contractul altor patru sportive. Este vorba despre Ramona Marciu, Talita Nascimento, Laura Simoniia și Roxana Țucmeanu. De asemenea, clubul alb-albastru se află în discuții și cu Theodora Stan, Anca Mănuc, Iulia Zlotea, Ana Stoian, dar și cu o sportivă de la Lugoj și o ridicătoare.

Citește și: Schimbări la SCMU! Marius Măcicășan – antrenor, Lucian Zlotea – team-manager!

Exit mobile version