Acasă Sport Volei Dan Pascu, după eșecul cu Arcada: „Este inadmisibil ceea ce au făcut...

Dan Pascu, după eșecul cu Arcada: „Este inadmisibil ceea ce au făcut arbitrii!“

SCMU Craiova a pierdut meciul din semifinalele Cupei cu Arcada Galați, dar un mare ajutor pentru campioana României a venit din partea arbitrilor. Dan Pascu, tehnicianul oltenilor, a vorbit cu GdS despre ceea ce s-a întâmplat cu exactitate la Brașov și a recunoscut că i se pare incredibil ceea ce „fluierașii“ au făcut, mai ales că jocul a fost și televizat.

„Am început meciul foarte bine, am jucat solid primul set și am câștigat. În actul secund, primele două mingi au fost câștigate de Arcada după greșeli uriașe de arbitraj. Din primele patru puncte ale Galațiului, trei au fost greșeli de arbitraj. Ne-au luat pe sus de la început, ca să nu mai avem nicio șansă. Ne-am luptat cu ei, dar am cedat până la urmă setul.

Într-adevăr, actul al treilea a fost mai slab, l-am cedat fără drept de apel, dar apoi am intrat în meci imediat. De fiecare dată când ne distanțam sau deveneam periculoși, arbitrii ne puneau frână, ceea ce nu este normal. Dacă la un meci televizat se întâmplă treaba asta, deja s-a ales praful de tot. Este inadmisibil ceea ce au făcut arbitrii. Este al treilea meci cu Galați când suntem luați pe sus. Băieții sunt dezamăgiți, supărați, dar în special pentru modul în care ne-au învins cu toții!“, a declarat Dan Pascu, pentru GdS.

Citește și: Arcada Galați și arbitrii au răpus Craiova în semifinala Cupei României

Exit mobile version