Acasă Sport Volei Eșec surprinzător la Turda. Craiovencele, la barajul pentru turneul semifinal

Eșec surprinzător la Turda. Craiovencele, la barajul pentru turneul semifinal

Foto: Tibi Cocora

Echipa feminină de volei SCM „U” Craiova a pierdut surprinzător, sâmbătă, pe terenul formației CSS Turda, scor 1-3 (18-25, 25-19, 25-14, 25-19). În urma acestui rezultat, oltencele au ratat calificarea directă la turneul semifinal. Duelul a contat pentru ultima etapă din sezonul regulat al Diviziei A2, Vest.

Chiar și cu această înfrângere șansele Craiovei pentru a ajunge la turneul semifinal nu s-au risipit definitiv. „Leoaicele” trebuie să treacă de jocurile de baraj, cu Sighetu Marmației, pentru a-și îndeplini primul obiectiv.

Craiovencele au început jocul mai agresive și și-au adjudecat primul set la 18. Din acel moment, Turda a revenit spectaculos în meci și nu a mai cedat inițiativa până la final. Două seturi câștigate la 19 și unul la 14 a înregistrat formația gazdă, care a reușit să dea peste cap planurile formației din Bănie.

SCM „U” CRAIOVA: Constantinescu, Truță, Mănuc, Zlotea, Brabete, Marciu, Chifu, Șuțan, Andreescu, Matei, Rizan – Pîrvan.

Primul joc contra celor de la Sighetu Marmației se va disputa weekendul viitor.

Citește și: Monica Niculescu și Misaki Doi, în optimi la Australian Open

Exit mobile version