Acasă Sport Volei Voleibaliştii craioveni au debutat cu o victorie clară în noul sezon

Voleibaliştii craioveni au debutat cu o victorie clară în noul sezon

Echipa masculină de volei SCM „U” Craiova a debutat cu o victorie convingătoare în noul sezon al Diviziei A. Elevii lui Dănuţ Pascu au trecut sâmbătă seară de formaţia Explorări Baia Mare, cu scorul de 3-0 (25-21, 25-16, 25-22). Astfel, Craiova porneşte cu un moral bun înainte de derbiul din etapa viitoare, cu Arcada Galaţi.

SCM „U” Craiova nu a început foarte bine partida din Sala Polivalentă, iar la jumătatea primului set se vedea condusă cu 10-8. A urmat o revenire spectaculoasă a oltenilor, care au întors rezultatul şi s-au impus cu 25-21.

În actul secund, alb-albaștrii și-au arătat valoarea. Aceştia au condus detașat ostilitățile din teren și și-au adjudecat setul cu 25-16. Așa cum era de asteptat, setul trei nu a ieșit din tipar, alb-albaștrii impunându-se, însă puţin mai greu, cu 25-22.

De menţionat că la începutul partidei, antrenorul Craiovei şi al naţionalei României, Dănuţ Pascu, împreună cu jucătorii şi staful tehnic care au fost prezenţi la Campionatul European din Franţa, au fost premiaţi de clubul craiovean pentru rezultatele obţinute în cadrul turneului din Hexagon.

SCM „U” Craiova: Teleleu, Diaconescu, Stanislaw, Călin, Lică, Georgescu, Grigoraş, Lupu, Suson, Sestan, Majstorovic, Olteanu. Antrenor: Dănuţ Pascu:

Baia Mare: Talpă, Butnaru, Crişan, Iftime, Aldea, S. Dragomir, A. Dragomir, Răileanu, David, Harmash. Antrenor: Marius Botea.

Mulţumit de victorie, dar nu şi de joc

La finalul partidei din Bănie, antrenorul Craiovei, Dănuţ Pascu, a concluzionat partida câştigată de elevii săi, cu 3-0.

„Sunt mulţumit de faptul că am câştigat cele trei puncte, dar în jocul nostru au existat momente care nu m-au satisfăcut. Sperăm să remediem greşelile până la următoarea etapă. Primul meci este întotdeauna cu emoţii, jucătorii nu sunt foarte siguri pe ei, dar astăzi ne-am îndeplinit obiectivul şi sper să jucăm din ce în ce mai bine. Urmează jocul cu Galaţi, echipa campioană şi acolo mergem pe ideea că nu avem ce pierde. Trebuie să facem un joc bun ca să sperăm la un rezultat pozitiv”, a declarat tehnicianul Craiovei, Dănuţ Pascu.

Divizia A, etapa 1:

Vineri, 11 octombrie: CSU Timișoara – ACSVM Zalău 1-3.

Sâmbătă, 12 octombrie: CSM Câmpia Turzii – Unirea Dej 1-3, Arcada Galați – Gloria Buzău 3-1, SCM „U“ Craiova – Explorări Baia Mare 3-0, Dinamo București – Universitatea Cluj 3-0.

Clasament: 1. Dinamo 3 puncte (setaveraj 3-0), 2. Craiova 3 (3-0), 3. Zalău 3 (3-1), 4. Dej 3 (3-1), 5. Galați 3 (3-1), 6. Buzău 0 (1-3), 7. Timișoara 0 (1-3), 8. Câmpia Turzii 0 (1-3), 9. Cluj 0 (0-3), 10. Baia Mare 0 (0-3).

Etapa viitoare:

18 octombrie – ora 18.00: Arcada Galați – SCM „U“ Craiova.

19 octombrie – ora 13.30 (TVR 3): Unirea Dej – Dinamo; ora 18.00: Gloria Buzău – Universitatea Cluj, Baia Mare – CSU Timișoara, ACSVM Zalău – Câmpia Turzii.

Articol scris de Tibi Cocora

Citește şi: SCM Craiova nu se regăsește. Înfrângere la cinci goluri la Brăila

Exit mobile version