Acasă Sport Tenis Monica Niculescu, eliminată în optimile probei de dublu de la Toronto

Monica Niculescu, eliminată în optimile probei de dublu de la Toronto

Perechea româno-germană Monica Niculescu/Vivian Heisen a fost învinsă de cuplul Storm Sanders (Australia)/Shuai Zhang (China), cu 6-3, 6-3, miercuri, în optimile de finală ale probei de dublu din cadrul turneului WTA 1.000 de la Toronto. Favoritele numărul patru au obţinut victoria în doar 61 de minute.

Sanders şi Zhang au condus de la un capăt la altul, câştigând fără emoţii. Niculescu şi partenera ei nu au reuşit niciun break, ratând singurele două şanse pe care le-au avut.

Niculescu şi Heisen s-au ales cu un cec de 11.330 de dolari şi 105 puncte WTA la dublu.

Monica Niculescu a jucat o finală de dublu a Openului Canadei, alături de Simona Halep, în 2016, când turneul a avut loc la Montreal.

Citeşte şi: Simona Halep, duel interesant cu Teichmann pentru sferturile de la Toronto

Exit mobile version