Acasă Sport Tenis Şapte românce vor debuta la Wimbledon! Buzărnescu a profitat de o retragere

Şapte românce vor debuta la Wimbledon! Buzărnescu a profitat de o retragere

Organizatorii turneului pe iarbă de la Wimbledon (27 iunie – 10 iulie) au anunțat lista jucătoarelor acceptate pe tabloul principal, iar vestea bună este că România va avea cel puțin șapte jucătoare în primul tur. Dacă au fost acceptate direct pe tabloul principal Simona Halep, Sorana Cîrstea, Gabriela Ruse, Irina Begu, Ana Bogdan şi Irina Bara, acum pe listă se adaugă, cu ceva noroc, şi Mihaela Buzărnescu.

Simona Halep este cap de serie numărul 17 la Wimbledon 2022. Constănțeanca în vârstă de 30 de ani a câștigat turneul în 2019 și a mai jucat o semifinală (2014) și două sferturi de finală (2016, 2017). Simo n-a mai jucat la Wimbledon din 2019, în condițiile în care ediția din 2020 a fost anulată din cauza pandemiei de coronavirus. La ediția din 2021, românca era accidentată la coapsă și n-a putut să participe.

Mihaela Buzărnescu (34 de ani, locul 126 WTA) a prins in extremis lista pentru Wimbledon 2022, după ce a beneficiat de retragerea canadiencei Leylah Fernandez (19 ani, locul 15 WTA), accidentată. „Miky“ va juca pentru a patra oară în carieră pe tabloul principal la Wimbledon. Cel mai bun rezultat este turul 3, în 2018.

Alte două jucătoare din România sunt pe lista de rezervă la Wimbledon și vor juca în calificări. Este vorba despre Gabriela Lee (26 de ani, locul 156 WTA) și Alexandra Cadanțu-Ignatik (32 de ani, locul 148 WTA).

Fără puncte în clasamentul WTA şi cu absenţe de marcă

Printre absențele de marcă se numără bielorusele Aryna Sabalenka (24 de ani, locul 6 WTA) şi Victoria Azarenka (32 de ani, locul 19 WTA), după interdicţia de participare impusă de către britanici jucătorilor din Rusia şi Belarus, pe fondul invaziei armatei ruse în Ucraina. Nici americanca Serena Williams (40 de ani), campioană la Wimbledon de șapte ori, nu va participa la ediția din 2022. Emma Răducanu (19 ani) este favorită 12 la Wimbledon 2022, dar nu știe dacă va putea să participe, din cauza unei accidentări. 

Câștigătoarea turneului de la Wimbledon va primi aproximativ 2 milioane de euro. Totuși, competiția nu va oferi puncte în clasamentul WTA, după decizia luată ca răspuns la interzicerea jucătoarelor din Rusia și Belarus.

Aşa cum era de aşteptat, poloneza Iga Swiatek (locul 1 WTA) este marea favorită să câștige şi turneul de la Wimbledon. Swiatek (21 de ani) este neînvinsă în circuitul WTA din 16 februarie. Poloneza a câștigat șase turnee la rând (Doha, Indian Wells, Miami, Stuttgart, Roma și Roland Garros).

Citeşte şi: Monica Niculescu joacă bine pe iarbă! Românca e în sferturi la Nottingham

Exit mobile version