Acasă Sport Tenis Rafael Nadal, forfait pentru US Open! Ibericul nu va mai juca în...

Rafael Nadal, forfait pentru US Open! Ibericul nu va mai juca în 2021

Foto: Eurosport

După Roger Federer, Rafael Nadal își ia și el rămas bun de la ultimul turneu major al anului, US Open. Ibericul a făcut anunțul pe rețelele de socializare. Ibericul nu s-a refăcut după accidentarea de la picior, căpătată la Roland Garros.

Şi Roger Federer a făcut același anunț în urmă cu câteva zile. Cei doi coloși ai tenisului mondial masculin nu vor reveni pe teren anul acesta nici la alte competiții, ei alegând să-și prelungească pauza competițională, informează Eurosport.

„Salutare, tututor! Din păcate, trebuie să vă informez că aici se încheie sezonul 2021 pentru mine. Sincer să fiu, am suferit mult mai mult decât ar fi trebuit cu piciorul și trebuie să petrec mai mult timp departe de terenul de tenis. După ce am discutat cu echipa și familia mea, am luat decizia și cred că este cea corectă, pentru a mă putea recupera.

Obiectiv principal 2021: recuperare!

Este un an în care mi-a fost foarte dor de competiții precum Wimbledon sau Jocurile Olimpice, dar și US Open, la fel ca multe alte evenimente care sunt importante pentru mine. În ultimul an nu am avut capacitatea de a mă antrena, de a mă pregăti așa cum trebuie s-o fac. În cele din urmă am ajuns la concluzia că ceea ce trebuie să fac e să mă recuperez, să schimb o serie de lucruri, să încerc să înțeleg care a fost evoluția accidentării în ultima vreme.

Nu este vorba despre o nouă leziune, este o accidentare pe care o am încă din 2005 și până acum nu m-a împiedicat să-mi dezvolt cariera sportivă. Dacă nu voi găsi o soluție în viitorul apropiat, voi încerca să găsesc alt tip de tratament pentru a mă reface“, a scris Nadal, pe un site de socializare.

Citeşte şi: Bianca Andreescu, din rău în mai rău. Înfrângere şi în al doilea tur la Cincinnati

Exit mobile version