Acasă Sport Tenis Surpriză de proporții la Wimbledon! Sorana Cîrstea, victorie de excepție cu Azarenka

Surpriză de proporții la Wimbledon! Sorana Cîrstea, victorie de excepție cu Azarenka

Sorana Cîrstea a reușit una dintre cele mai mari surprize din actuala ediție de la Wimbledon. Românca a învins-o fantastic pe Azarenka, una dintre favoritele la câștigarea turneului londonez. A fost o victorie în trei seturi, scor 7-6 (5), 3-6, 6-4, la capătul unui meci de-a dreptul spectaculos.

Partida a debutat cu două break-uri, unul de fiecare parte, iar apoi s-a mers cap la cap până la scorul de 5-5. A urmat un nou moment mai slab pe propriul serviciu pentru ambele sportive, iar, în cele din urmă, s-a ajuns la tiebreak. Acolo, mai inspirată a fost Sorana, care și-a adjudecat setul, într-un final, cu scorul de 7-5.

Actul secund a fost dominat de Azarenka, care a trimis meciul în decisiv cu un 6-3. A urmat un ultim set cu emoții, dar în care Cîrstea a fost mai bună. La scorul de 5-3 și două mingi de meci pe propriul serviciu, Sorana nu a reușit să se mai concentreze, iar Azarenka a recuperat din handicap. Doar că a venit un game incredibil pe serviciul bielorusei, iar Cîrstea s-a calificat en fanfare în turul al treilea.

În 16-mi, Sorana Cîrstea se va duela cu Emma Răducanu (Mare Britanie).

Citește și: Mădălina Bereş şi Robert Glinţă vor fi purtătorii de drapel la JO

Exit mobile version