Acasă Sport Tenis Nadal – Djokovic, semifinală de top la Roland Garros

Nadal – Djokovic, semifinală de top la Roland Garros

Foto: Prosport

​Episodul cu numărul 58 al rivalității dintre Rafael Nadal și Novak Djokovic va avea loc în semifinalele de la Roland Garros, după ce ibericul și sârbul și-au respectat statutul de favoriți și au obținut, miercuri, victorii în patru seturi cu Diego Schwartzman, respectiv Matteo Berrettini.

Ultimul duel dintre Nadal și Djokovic a avut loc la Roma. Atunci, Rafa s-a impus în finală cu scorul de 7-5, 1-6, 6-3.

Liderul mondial conduce cu 29-28 în meciurile directe, dar marele său rival iberic are un avantaj categoric pe zgură: 19-7 (7-1 la Roland Garros).

„Nu este un meci ca oricare altul. Să recunoaștem, este cea mai mare provocare: să joci împotriva lui Nadal pe zgură, pe acest teren unde a avut cel mai mult succes în cariera sa, în etapele finale ale unui Grand Slam. Nu există lucru mai mare. Desigur, de fiecare dată când ne întâlnim, există tensiunea suplimentară și apar așteptările. Emoțiile sunt diferite când intri pe teren cu el. Dar acesta este motivul pentru care rivalitatea noastră a fost una istorică cred, pentru acest sport. Am fost privilegiat să joc împotriva lui de atât de multe ori.

Rivalitățile mele cu el și cu Federer m-au făcut un jucător mai puternic, mi-au permis să înțeleg cum trebuie să îmi îmbunătățesc jocul pentru a ajunge la nivelul la care se aflau ei când m-am apucat de tenisul profesionist. O să îl aleg probabil pe Rafa drept cel mai mare rival pe care l-am avut în carieră“, a spus Novak Djokovic, citat de Hotnews.

Rivalitatea Nadal vs Djokovic:

Total meciuri: 29-28 pentru Djokovic;
Finale: 15-13 pentru Djokovic;
Finale pe zgură: 9-4 pentru Nadal;
Meciuri Grand Slam: 10-6 pentru Nadal;
AO: 2-0 pentru Djokovic;
RG: 7-1 pentru Nadal;
W: 2-1 pentru Djokovic;
USO: 2-1 pentru Nadal;
Turneul Campionilor: 2-1 pentru Djokovic;
Masters meciuri: 16-13 pentru Djokovic;
Finale Grand Slam: 5-4 pentru Nadal;
Finale Masters: 7-7;
Zgură: 19-7 pentru Nadal;
Hard: 20-7 pentru Djokovic;
Iarbă: 2-2.

Citeşte şi: Begu, aproape de lovitura carierei! Românca e în semifinale la dublu la Roland Garros

Exit mobile version