Acasă Sport Tenis Daniil Medvedev, campionul absolut. Victorie mare, într-o finală de neuitat cu Thiem

Daniil Medvedev, campionul absolut. Victorie mare, într-o finală de neuitat cu Thiem

Daniil Medvedev ne-a convins pe toți că este cel mai bun jucător al momentului din circuitul ATP. Rusul a câștigat în această seară trofeul de la Turneul Campionilor, după o finală extrem de disputată cu Dominic Thiem. Medvedev s-a impus cu scorul de 4-6, 7-6 (2), 6-4, la capătul a două ore și 44 de minute de joc. Astfel, jucătorul austriac pierde pentru a doua oară consecutiv în marea finală, după ce anul trecut a cedat în fața grecului Tsitsipas.

Primul set al meciului ne-a demonstrat că cei doi sportivi sunt cei mai valoroși la ora actuală și, totodată, cei mai în formă din circuitul masculin. Game-urile au fost extrem de disputate, iar finaliștii s-au ridicat la nivelul așteptărilor. Thiem putem spune că a fost „abonat“ la tușă, foarte multe mingi trimise de acesta parcă refuzând să părăsească terenul de joc. La scorul de 2-2 s-a produs „ruptura“, când austriacul a reușit break-ul care s-a arătat decisiv în adjudecarea setului (6-4).

În actul secund, cei doi adversari au fost de „nedespărțit“, fiecare adjudecându-și fără probleme serviciul. S-a ajuns în cele din urmă în tiebreak. Acolo, bătălia a fost una cruntă, fiecare minge având importanța sa, în timp ce tensiunea „bătea“, în special, spre jucătorul rus, care era obligat să câștige pentru a rămâne în meci. S-a început de la 2-0 pentru Dominic, apoi Medvedev a luat șapte puncte consecutive și a trimis meciul în decisiv.

Medvedev, de neoprit

Setul care a decis finala a fost de-a dreptul spectaculos. Așa cum era de așteptat, norocul se mai întoarce, iar mingile trimise la limită de Thiem nu și-au mai atins ținta. De asemenea, austriacul a făcut mai multe greșeli neforțate, iar acest lucru l-au costat decisiv. La scorul de 2-2, Medvedev a reușit un break echivalent cu trofeul. Nu a greșit pe propria servă până la final și astfel rusul se impune la cel mai râvnit trofeu al anului.

În urma victoriei, Medvedev a relansat scorul în confruntările directe cu Thiem. Totuși, austriacul este încă în avantaj, 3-2. Medvedev este al doilea jucător din Rusia care se impune la Turneul Campionilor, după Davidenko, în 2009.

Actuala ediţie a Turneului Campionilor, ultima care a avut loc în capitala Angliei, a beneficiat de premii totale în valoare de 5,7 milioane dolari. Câştigătorul trofeului a plecat acasă cu un cec în valoare de 1.564.000 dolari. Începând din 2021, competiţia de final de sezon din circuitul ATP se va desfăşura în oraşul italian Torino.

Koolhof și Mektic, „regi“ la dublu

Olandezul Wesley Koolhof şi croatul Nikola Mektic au câştigat, duminică, la Londra, Turneul Campionilor la dublu.

Koolhof şi Mektic au învins în finală echipa Jurgen Melzen/Edouard Roger-Vasselin (Austria/Franţa), cu scorul de 6-2, 3-6, 10-5. Partida a durat o oră şi 16 minute.

Koolhof şi Mektic, favoriţii numărul cinci, au obţinut primul lor titlu împreună, după ce au pierdut cele două finale jucate anterior, la Marsilia şi US Open.

„A fost un vis îndeplinit doar să ne calificăm la acest turneu“, a declarat după finală Koolhof.

„A fost o cursă frumoasă. Am luptat de la Roland Garros, aproape în fiecare săptămână, pentru a ajunge aici. E primul nostru titlu împreună. Nu e rău pentru o premieră“, a adăugat austriacul Melzer.

Citește și: Voleibalistele Craiovei au jucat cu încredere și s-au impus și cu Oradea

Exit mobile version